Compania petrolieră Sterling Resources din Canada spune că a ajuns la un acord cu Ministerul Economiei privind tranferul către firmele Petro Ventures şi Gas Plus a unor participaţii din drepturile de explorare a unor perimetre din platoul continental al Mării Negre.
"La o întâlnire cu Ministrul Economiei, Ion Ariton, şi cu preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruţi, s-a ajuns la un acord privind aprobarea transferului unor cote de participare către partenerii Sterling, respectiv Petro Ventures International (20%) şi Gas Plus (15%). În plus, Guvernul va confirma valabilitatea până în luna mai a anului 2014 a perioadei iniţiale a tuturor licenţelor offshore deţinute de Sterling, cu două perioade de prelungire, fiecare cu durata de trei ani", se arată într-un comunicat al companiei canadiene.
Documentaţia aferentă acestei înţelegeri urmează să fie finalizată în termen de zece zile.
Sterling Resources derulează operaţiuni petroliere în Marea Britanie, România, Franţa şi Olanda.
Ministerul Economiei a anunţat joi că reprezentanţii consorţiului format din companiile Sterling Resources, PetroVentures şi Gas Plus i-au transmis ministrului Ion Ariton că vor investi între 500 milioane dolari şi un miliard de dolari în explorarea de hidrocarburi din Marea Neagră.
Sterling Resources arăta în luna aprilie că, din motive "de natură politică", indepedente de voinţa sa, nu poate derula operaţiuni petroliere în perimetrele concesionate în Marea Neagră, considerând că autorităţile române nu sunt în măsură sau nu doresc să îi elibereze autorizaţiile de construcţie necesare.
"Recenta modificare a legii române privind autorizarea lucrărilor de construcţii, aprobarea transferului unor cote de participare şi soluţionarea problemei termenelor contractuale vor permite re