Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Gaţu, preşedintele FRH: „Aştept cu emoţie întâlnirea cu publicul din Piatra Neamţ“

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

De vineri şi până duminică, la Sala Polivalentă are loc cea de-a 39-a ediţie a întrecerii internaţionale de handbal masculin dotată cu Trofeul Carpaţi. În competiţie participă selecţionata A şi B a României, cele ale Ucrainei şi Iordaniei. Vezi aici programul complet al partidelor din weekend.

Primul meci al turneului va avea loc vineri, de la ora 17.00 când se vor întâlni România B şi selecţionata Ucrainei. Două ore mai târziu, în faţa publciului va evolua naţionala A a României, antrenată de Vasile Stângă în compania Iordaniei.

„Sâmbătă va fi un regal al handbalului. De la ora 14.45 România Tineret va juca cu România Juniori, după care România A va întâlni în cadrul turneului România B. Publicul va putea vedea sâmbătă ce are mai bun România în materie de handbal masculin", a spus preşedintele Federaţiei, Cristian Gaţu.

Sâmbătă seară, în ultimul meci al zilei, de la ora 19.00 se vor întâlni selecţionatele Iordaniei şi ale Ucrainei.

Duminică, România A va întâlni Ucraina de la ora 10.30, iar de la ora 12.30 România B va juca în compania selecţionatei Iordaniei.

„Aştept cu emoţie întâlnirea cu publicul nemţean, cândva cunoscător de handbal. În Bucureşti suntem obişnuiţi să jucăm şi cu 100 de spectatori, aici vrem să vedem interesul publicului pentru că la Piatra Neamţ vom juca şi meciurile cu Luxemburg, de luna viitoare, şi cu Belarus din ianuarie", a mai spus Gaţu.

Biletele s-au pus în vânzare încă de joi, 27 octombrie, la casele de la stadion, şi la Sala Polivalentă. Intrarea la meciurile din competiţia internaţională de handbal costă 5 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 17 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum 44 minute
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 35 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 2 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 4 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Vremea

București
acum

22°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°