Anul 2011 pare să fie un an… Vasile Tolan. După vernisajul din mai de la Galeria de artă "Goldart-Hilton" şi apariţia unui album retrospectiv, a urmat - tot în perioada anotimpului fierbinte - expoziţia bistriţeană de la Galeria "Arcade". Momentul este şi unul de importanţă retrospectivă, dar şi unul de înnoire. Născut la Buru în 1953, studiind la Cluj şi la Bucureşti, doctor în arte vizuale al Universităţii Naţionale de Artă din capitală şi, din 2001, profesor în cadrul acesteia, Tolan este tot ce poate fi mai didactic printre spiritele libere şi tot ce este mai liber în tagma dascălilor.
Evoluţia lui, remarcată etapă cu etapă (şi la vreme) de o serie de condeieri, printre care se numără Deorgeta Djordjevic, Cristian Robert Velescu, Livius George Ilea, Oliv Mircea, Gheorghe I. Anghel, Marin Gherasim, Emil Cira, a însemnat, în timp, privilegierea ludicului şi a abstractului, exploatarea sau, mai bine zis, descoperirea expresivităţii artistice a naturalului, pariul pe spontaneitatea creatoare nezăgăzuită, la egalitate sau chiar privilegiată în raport cu raţionalitatea sau construcţia ideatic-vizuală.
O spune, de altfel, chiar artistul, într-o declaraţie cu valoare de program: "Mă preocupă în egală măsură expresia materiei brute, diversitatea modului ei de manifestare, rezonanţa pe care o are şi expresia gestului liber, spontan, care vine din adâncurile fiineţei umane sau, cum ar spune Jung, din partea abdominală a ei. Mă tentează prea puţin figurativul (reprezentarea), doar în măsura în care acesta mă poate ajuta la crearea de forme, volume, ritmuri fără să aibă trimiteri ideatice la reprezentarea respectivă.
De cele mai multe ori, obiectul creat (pictură, grafică, fotografie sau obiect pur şi simplu) caut să aibă doar un mesaj comunicat vizual, direct, fără conotaţii, simbolistică sau alte trimiteri în zona conceptualistă, cel puţin până în acest
