Cu lucrări şi contribuţii de ultimă oră, uneori chiar priorităţi prezentate în premieră, cu o foarte bună organizare, al IV-lea Congres ARTOP, 6–8 octombrie 2011, Bucureşti (preşedinte dl prof. dr. Gheorghe Burnei) a fost o adevărată şcoală medicală. Ortopedia pediatrică românească a avut astfel prilejul să-şi afirme şi să-şi susţină identitatea. Tinereţea medicilor, originalitatea lucrărilor, viziunea modernă, îndrăzneala unor abordări, executate în deplină cunoaştere a patologiei specifice vârstei, au transformat congresul într-un eveniment viu, realmente de excepţie. Un material realizat de dl Iftimie Nesfântu.

Câteodată, fenomene tainice, unii le numesc „miracole“, devin vizibile în situaţii-limită. Printr-o atare situaţie-limită a trecut în ultimii ani şi Ortopedia pediatrică. Desfiinţată printr-o singură trăsătură de condei, a fost repusă în drepturi după o adevărată bătălie cu morile de vânt… ale „democraţiei originale“. E greu de făcut un bilanţ al acestor luni şi ani de luptă. E şi mai greu de a prezenta convingător, mai ales pentru cei din afara Ortopediei pediatrice, ce înseamnă a te ocupa, ca chirurg, de copii. Am însă la îndemână un argument oferit într-un interviu realizat cu ani în urmă de dl prof dr. Dan Mircea Enescu, profesionist recunoscut astăzi în toată lumea pentru remarcabile realizări în salvarea copiilor cu arsuri… „(…) Venisem aici unde era cel mai greu (la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti, n.n.) eram entuziast, m-am apucat să operez, eram fericit când vedeam că pot salva copii cu arsuri extinse, 30%, 40%, 60%… din suprafaţa corpului… Îi externam pe unii vindecaţi, veneau alţii… Eram în al nouălea cer. Puteam să fac ceva util folosind cunoştinţele acumulate, ceea ce văzusem la maeştri, fiecare caz îmi punea alte probleme… Au trecut aşa câţiva ani. Şi dintr-o dată, trosc, realitatea! Cei operaţi