Criticul literar Dan C. Mihăilescu povesteşte că în facultate coresponda în fiecare zi cu colega de bancă, Tania, care avea să-i devină soţie, pe teme literare.

Are un mic defect de vorbire, ceea ce nu l-a împiedicat să devină figură publică. E cunoscut drept „Omul care-aduce cartea", după emisiunea pe care-o realizează, de peste 10 ani, la una din cele mai vizionate televiziuni din România, ProTV. Peste 400.000 de români aşteaptă zilnic să afle de la el ce cărţi ar merita banii lor, de la „vânzătoare de flori şi pepeni" până la elita intelectualităţii româneşti. Însuşi criticul Nicolae Manolescu spune că, dacă ar fi să mai facă azi cronică literară, ar face-o în stilul său. A învăţat să citească de la 4 ani, „şantajat" de bunicul său. Se recunoaşte drept băiatul mamei, al bunicii, al mătuşilor, „căci a crescut fără tată". Romantic, recunoaşte că-i scria soţiei sale, atunci când a cunoscut-o, şi câte 10-20 de pagini pe zi.

„Adevărul": Sunteţi născut în Bucureşti, în 1953...

Dan C. Mihăilescu: Da, anul morţii lui Stalin. El a murit în martie, eu m‑am născut în decembrie.

În ce cartier v‑aţi petrecut prima parte a copilăriei?

Şoseaua Giurgiului, pe lângă uzinele „Autobuzul", cu Piaţa Donescu (n.r. - actuala Piaţă Progresul), cu cinematograful Flamura, cu Ferentarii în spate... Îi făceam uneori cumpărături Agathei Bacovia, văduva lui Bacovia, pe când fiul ei, Gabriel, îi făcea curte maică-mii. Stăteam perete în perete cu o familie de ţigani în care tatăl trăia cu fiica şi mama cu fiul... Vechea mahala, cu toate părţile rele şi toate părţile bune. Părţile rele erau mizeria, faptul că nu aveam apă şi toaletă în casă, era plin de şobolani, dar partea bună era pitorescul, plus solidaritatea între oameni, faptul că puteai să strigi peste gard: „Coană Mărie, n-ai cumva un pumn de zahăr?" Cartier de sud, ţigănime multă, câţiva bulgar