Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2013 – un nou termen pentru Barajul Mihăileni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 octombrie 2011 ·

Digul lacului de acumulare de la Mihăileni, de pe valea Crişului Alb, va fi gata în 2013. Cel puţin aşa promite ministrul Mediului Laszlo Borbely, care spune că ministerul a decis să nu mai arunce cu bani pentru conservarea lucrărilor care nu au nicio şansă de a fi terminate doar din fonduri de la buget.

"Am decis, împreună cu primul ministru Emil Boc, să facem o listă de priorităţi şi să nu continuăm decât acele investiţii care au şanse să se termine. Este păgubos să tot dai bani cu ţârâita, din 1992, 1993, 1995, doar pentru lucrări de conservare la investiţii pe care ştii că nu ai bani să le termini. Sunt câteva lucrări mai mari pe care nu avem cum să le terminăm doar cu bani de la buget, ci doar în eventualitatea în care reuşim pentru acestea parteneriate publice-private", a declarat Borbely joi seara, pe parcursul unei vizite făcute la barajul de la Mihăileni, de pe valea Crişului Alb, în judeţul Hunedoara.

Din fericire pentru hunedorenii care trăiesc în localităţile de pe valea râului amintit, grav afectate aproape în fiecare an de inundaţii, barajul de la Mihăileni se numără pe lista de priorităţi a Ministerului Mediului. "În ultimii doi ani am reuşit să alocăm sume mult mai consistente pentru lucrările la acest baraj. La anul vom investi 8 sau 9 milioane de lei şi sperăm ca în doi ani lucrările să se finalizeze", a adăugat Laszlo Borbely. Până acum, lucrările la barajul de la Mihăileni au costat 100 de milioane de lei, la valori de inventar, conform ultimei evaluări făcute în 2005. Finalizarea barajului şi toate lucrările conexe necesită încă 30 de milioane.

Obiectiv blocat în tranziţie

Decizia construirii barajului de la Mihăileni a fost luată în 1984. Tot atunci s-a dat şi decretul de expropriere a 64 de familii ale căror gospodării din satul cu acelaşi nume urmau să fie înghiţite de ape. Lucrările efective au început în 1987 şi s-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, apel de ultim moment pentru Elena Lasconi şi Nicuşor Dan: „Responsabilitatea pentru țară vă obligă”

HotNews acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un apel public către prezidențiabila USR Elena Lasconi și candidatul independent Nicușor Dan, cerându-le să se întâlnească urgent pentru a stabili un candidat unic la scrutinul din 4 mai. „Electoratul se înd

Mesaj RO-Alert în Ilfov: Incendiu violent la un centru de reciclare în Ștefăneștii de Jos

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs, joi dimineață, în jurul orei 01:12, la un centru de reciclare situat pe strada Sinaia din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, iar pentru informarea populației din zonă a fost remis și un mesaj Ro-Alert, po

Bursa locurilor de muncă în aer liber, la Bastion

Timpolis acum 38 minute
Sursă foto: CJ Timiş Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș împreună cu Consiliul Județean Timiș organizează o nouă ediție a Bursei generale a locurilor de muncă, într-un format inedit: în aer liber, la Bastionul Maria Theresia din

INS: Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali, cu 1,8%, în primele două luni

News.ro acum 49 minute
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut în termeni nominali, cu 1,8%, în primele două luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Comenzile noi din industria prelucrătoare au s

Obiceiuri și tradiții în Joia MARE. Ce este interzis să faci în Joia Neagră

Gandul acum o ora
Joia Mare este cunoscută drept Joia Neagră și este una dintre cele mai speciale zile din Săptămâna Patimilor. Acesta este momentul în care, în biserică se amintesc de patru evenimente importante din viața lui Hristos și ziua în care se respectă cele

„Maru” a fost REȚINUT după decesul lui „Castron”, fiind acuzat că i-ar fi pus la dispoziție garajul pentru a se droga

Gandul acum o ora
DIICOT a anunțat joi dimineață, prin intermediul unui comunicat, că a reținut un tânăr de 21 de ani, recidivist, cercetat pentru că i-ar fi pus la dispoziție lui Rareș Ion (20 de ani), cunoscut sub numele „Castron”, garajul pentru a se droga. Surse

Prezenţa unui urs, semnalată într-o localitate din judeţul Dîmboviţa

News.ro acum o ora
Prezenţa unui urs a fost semnalată joi dimineaţă în localitatea Valea Voievozilor., din judeţul Dîmboviţa, fiind emis mesaj RO-alert.

Autoritatea vamală din SUA contrazice estimările lui Trump: Noile tarife au generat doar 500 de milioane de dolari, nu 2 miliarde pe zi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Vamală şi de Protecţie a Frontierelor din SUA (CBP) pare să contrazică afirmaţiile preşedintelui Donald Trump privind veniturile zilnice obţinute din noile sale tarife comerciale, transmite CNBC. Într-un comunicat transmis luni către CNB

Ucraina - Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti asupra Dnipro

News.ro acum 3 ore
Atacturile ruseşti au ucis trei persoane şi au rănit cel puţin 28, inclusiv patru copii, în noaptea de miercuri spre joi, la Dnipro, în estul Ucrainei, a anunţat Serviciul de urgenţă de stat. "Ruşii au ucis un copil mic la Dnipro", a declarat Lisak,

Cauza morții actriței americane Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită oficial

HotNews acum 3 ore
Actriţa americană de televiziune Michelle Trachtenberg, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită fără suflare, în luna februarie, în apartamentul său din Manhattan. Trachtenberg făcuse recent un transplant de ficat, potrivit NBC News, însă cauza morţii

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/25°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/23°
Iasi
acum

18°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

15°
joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/28°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

16°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°