Nu e greu sa afli unde sta ascunsa linistea.
E de ajuns sa privesti cu luare aminte o inserare de vara tarzie, undeva, mai sus de Rasinari, inspre Paltinis, sa ramai neclintit, atent, viu, sa-ti potolesti bataile inimii ca sa n-o sperii, sa dai cu grija inserarea la o parte, si o vei gasi, furisata ca o felina, chiar langa tine. Poate ca te vei preface ca n-o bagi in seama, poate ca, timid, iti vei aprinde o tigara atunci, doar ca sa vezi cum fumul devine, si el, liniste. N-are a face. Ea, linistea, va ramane acolo cat vrei tu sa ramana, aramie ca padurea de fag, racoroasa ca un vant de inceput de toamna, stranie, ca zborul primilor lilieci, discreta ca un susotit de greieri. Intr-o viata de om, linistea va fi intotdeauna aproape. Greu va fi doar s-o faci sa creasca, s-o pastrezi pana la sfarsit, sa n-o strivesti, ca pe o tigara fumata mai sus de Rasinari inspre Paltinis, odata ce fumul ei tremurat va fi disparut, iarasi, in noapte. Ca sa inveti secretul asta vechi, iti spui, trebuie sa dai de niste oameni care stiu rostul unor lucruri, trebuie sa-i asculti si sa nu uiti. Doar ca, si Gabriel Belet, meteorolog la statia de la Paltinis, si nea Vasile, batranul care se bucura de soare la marginea padurii de molid, se vor feri sa spuna cum au ajuns la liniste. Asa ceva nu se explica si nici macar nu se povesteste. Taina asta, simpla si fragila, se arata, daca vrei s-o vezi, si se simte, daca vrei s-o simti. In afara ei, nu raman decat povestile.
Toboganul de gheata
Mai intai trebuie sa aluneci.
Gabriel Belet Sa aluneci ca pe un tobogan inghetat, de sus, de foarte de sus, din creasta, sa simti zapada sticloasa scrasnindu-ti sub talpi, sa te gandesti la bocanci, da, la bocanci, cat de neputinciosi sunt, sa te gandesti ce bine ti-ar fi prins o pereche de coltari, care sa se infiga acum in gheata, sa o sparga, iar tu sa te oprest
