Ziua de 25 octombrie 2011 are un loc asigurat in istoria epocii cenusii pe care Romania o traverseaza dupa 1989. Este un fapt extraordinar ca regele Mihai I s-a putut adresa Parlamentului Romaniei dupa 64 de ani, cu atat mai remarcabil cu cat evenimentul a avut loc in ziua in care a implinit 90 de ani.
Pe de alta parte, este trist (si sugestiv) ca politicienii romani au avut nevoie de 22 de ani dupa "revolutie" pentru a se hotari sa faca acest gest. Trist, dar nu mai putin important ca au facut-o, totusi.
Dupa avalansa de interpretari si comentarii ale semnificatiei invitarii regelui in Parlament, putine raman de spus din acest punct de vedere. Probabil ca majoritatea romanilor a inteles suficient de corect cum se explica faptul ca USL care isi extrage seva, mai mult decat oricare alta constructie politica romaneasca, din regimul comunist, a "reusit" brusc sa "inteleaga" notiunile de civilitate si de respect fata de traditie si istorie, care i-au fost straine ani de zile, actionand ca principal promotor al evenimentului din 25 octombrie.
Dupa cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea cand se referea la comunism, o greseala sfarseste deseori prin a se devora singura. De aceea se intampla uneori ca un eveniment pozitiv in istoria unei tari sa aiba loc din cauze obscure, bazate pe interesele meschine ale unor oameni carora nu le pasa absolut deloc de semenii lor.
Discursul de deschidere a evenimentului rostit de presedintele Senatului, Mircea Geoana, dar si viermuiala penibila din jurul fostului suveran a unor personaje precum Valeriu Zgonea sau Catalin Voicu, au avut parca, mai mult decat orice eveniment festiv si protocolar organizat in Romania ultimelor doua decenii, darul de a ne reaminti de versurile lui Mihai Eminescu din Scrisoarea a III-a:
"Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
La tovarasii
