Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj va încerca să obţină 6,6 milioane de euro printr-un proiect pe care îl va finaliza până la sfârşitul anului, pentru reconversia profesională a 3.300 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi după închiderea fabricii Nokia de la Jucu. Proiectul va fi finanţat prin Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG).
Care este contextul european
„Acest fond este accesat de 19 state UE şi s-au cheltuit deja 356 de milioane de euro pentru sprijinirea a 76.000 de persoane disponibilizate din cauza crizei sau a globalizării. Media la nivelul UE pentru asistarea persoanelor disponibilizate este de 4.700 de euro de persoană, iar numărul experţilor care lucrează pe un proiect de reintegrarea persoanelor este de unu la 40 de persoane", a spus Daniel Don, şeful AJOFM Cluj.
Proiectul vizează cele peste 2.000 de persoane care vor fi disponibilizate de la Nokia şi încă o mie de angajaţi care lucrează la firmele partenere ale companiei.
Daniel Don a mai spus că în perioada următoare vor avea loc discuţii cu reprezentanţii Nokia pentru stabilirea unor detalii legate de viitoarea disponibilizare. AJOFM Cluj urmează să beneficieze şi de asistenţă din partea Comisiei Europene în scrierea proiectului.
Proiectul poate fi finanţat doar dacă prevede „măsuri active", cum ar fi reconversia profesională a angajaţilor, astfel încât aceştia să-şi poată găsi altceva de lucru.
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj va încerca să obţină 6,6 milioane de euro printr-un proiect pe care îl va finaliza până la sfârşitul anului, pentru reconversia profesională a 3.300 de angajaţi care vor fi disponibilizaţi după închiderea fabricii Nokia de la Jucu. Proiectul va fi finanţat prin Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG).
Care este contextul european
„Acest fond este acc