Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, Steluţa Nistorescu a fost prezentă în expoziţii colective încă din anii ’70 (mai trebuie să spun din care veac?), iar după ’89, nenumăratele expoziţii personale din ţară şi străinătate (Rusia, It Publicitate alia, Franţa, Turcia, Cehia) i-au conturat profilul de fină portretistă, de împătimită tălmăcitoare a luminii, a seninului (albastrurile sale fac concurenţă cerului de mai), a adâncului din ochii omeneşti. A studiat pictura cu mai mulţi dascăli-pictori (Nicolae Gh. Iorga, Ion Ţarălungă, Rachel Hankinson etc.) şi a ştiut să ia de la fiecare acel „ceva“ care să-i contureze stilul propriu. Despre arta sa au avut de-a lungul timpului cuvinte de laudă critici de artă de a căror autoritate se cam cuvine să ţinem seama (Dragoş Cioleanu, Alexandra Titu), ori pictori (Spiru Vergulescu, Petru Moţiu, Nicolae Gh. Iorga) şi, nu în ultimul rând, amatori de artă (de la regele Juan Carlos al Spaniei la Ganesha House, la Shri Mataji din India, cu opriri prin Peru, Suedia şi cam toată Europa). Respectul pentru chipul omenesc, încărcătura de simboluri din privire, surâs, concentrare, spun de talentul creatoarei Steluţa Nistorescu, la ordinea a toate câte sunt botezate în lumină, de universul din care facem parte şi căruia se cuvine să-i adăugăm partea noastră de limpezime. Altfel, artele frumoase cum ar rămâne frumoase şi seninul cerului de unde şi-ar lua claritatea?…

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici, Steluţa Nistorescu a fost prezentă în expoziţii colective încă din anii ’70 (mai trebuie să spun din care veac?), iar după ’89, nenumăratele expoziţii personale din ţară şi străinătate (Rusia, It Publicitate alia, Franţa, Turcia, Cehia) i-au conturat profilul de fină portretistă, de împătimită tălmăcitoare a luminii, a seninului (albastrurile sale fac concurenţă cerului de mai), a adâncului din ochii omeneşti. A st