Am ajuns în casa frumoasa din Colentina (despre care cititi chiar în aceste pagini) într-o joi seara.
Colegul meu, Petrica Tanase, responsabil sa puna în imagini Amfitrionul, era nedormit de-o noapte si-o zi. Ni se spusese ca vom gasi cu greu straduta, ca se lucreaza în zona, e plin de excavatoare etc. asa ca am convenit cu Bogdan sa „ne pescuiasca" dintr-o intersectie mai mare din cartierul Colentina.
Nu stiam zona, dar am crezut mereu ca la capatul blocurilor din orice cartier din Bucuresti se înalta vile tantose. Nu stiam casa, am mers pe recomandarea unei tipe cunoscuta la o lansare de revista. Aveam ceva emotii. Dar nu la fel de multe ca orele de somn de care avea nevoie colegul fotoreporter.
Dupa vreo zece minute de mers cu masina prin hârtoape care vor vedea primul asfalt din viata lor în urmatoarele saptamâni, am tras pe dreapta în fata unei case cu gard alb. Nu era nicio vila împrejur. Doar case pitice.
Imediat ce-am intrat în curte, am dat cu ochii de foisor. Si i-am invidiat pe loc pe prietenii gazdelor, care vin vara si se lafaie pe canapele colorate, cu pernute numite dupa statiuni de la mare. Apoi i-am invidiat si mai si pe proprietari, care-si beau cafeaua într-o bucatarie cu bar din sticla colorata. Iar când am intrat în livingul cu bârne la vedere, s-a terminat totul (i-am întrebat pe amfitrioni: „Nu aveti vreo camera de închiriat?"). Acela a fost momentul în care i-a trecut si colegului somnul. A luat în obiectiv fiecare detaliu. Imaginile lui valoreaza cât 100 de metri patrati de cuvinte ale mele.
Oana Botezatu este editor "Adevărul".
