Ce înseamnă să te vinzi scump, dar nu în termeni de bani, şi de ce un interviu reuşit nu e neapărat cel în urma căruia eşti angajat.

Nouă fete şi un băiat s-au adunat într-o după-amiază de octombrie la Casa Studenţilor din Bucureşti. Toţi vor să se angajeze, dar pentru asta trebuie să treacă prin cea mai mare spaimă: interviul. Aşa că au venit s-o asculte pe Daniela Şerban, directoarea unei companii de consultanţă profesională, povestind despre ce înseamnă un interviu, cum să te pregăteşti pentru el şi, mai cu seamă, cum să te comporţi atunci când dai ochii cu „sperietoarea".

„Un interviu nu este nicidecum un interogatoriu", spune Daniela. „Nu plecaţi cu gândul că acel om din faţa voastră o să vă întrebe de toate, fără ca voi să aveţi posibilitatea să puneţi, la rândul vostru, întrebări." Tinerii aud, unii dintre ei pentru prima oară, că interviul ar trebui să fie, de fapt, o conversaţie, şi încă una între egali. Ce gând tulburător! „Nu trebuie să fiţi umili, ci să gândiţi tot timpul în termeni de egalitate: am venit să solicit, dar pot în acelaşi timp să ofer", explică Daniela.

Cine a privit în podea

Sfaturile sunt presărate cu jocuri. Ca să se cunoască, participanţii la atelier se aşază în cerc şi sunt rugaţi să-şi spună numele, însoţit de un gest. După ce toată lumea se prezintă, Daniela îi întreabă câte nume au reţinut, câte gesturi, şi dacă pot asocia numele cu gesturile. Dar morala e în altă parte.

„Amintiţi-vă unde aţi privit când aţi ieşit în faţa celorlalţi. Cine a privit în podea?" Iată un detaliu care contează: privirea. „Atunci când sunteţi în faţa unor persoane străine, ţineţi cont de felul în care susţineţi privirea. Nu obraznic şi impertinent, dar cu forţă. Educaţi-vă privirea, dincolo de timidităţile pe care le aveţi."La fel de mult contează şi vocea, care trebuie să vină „din stomac, nu din gât", şi