În 2005, când a fost descoperită planeta Eris, Pluto şi-a pierdut calitatea de unica planetă pitică în Sistemul nostru Solar, iar acum astronomii au calculat recent că Eris este sosia lui Pluto, scrie cotidianul britanic Daily Mail.
Eris, care se află la o distanţă de trei ori mai mare de Soare decât Pluto, a fost în sfârşit măsurată corect cu ajutorul unui telescop din Chile. Cercetătorii au descoperit că aceasta are un diametru de 2325 de km, fiind de aproximativ aceeaşi mărime cu Pluto a cărui circumferinţă este între 2299 şi 2399 km.
Aceste măsurători au fost posibile în momentul în care Eris a trecut prin faţa unei alte stele, eveniment cunoscut sub denumirea de ocultarea stelară, ceea ce le-a permis astronomilor să o privească foarte bine. Înainte ca acest eveniment să aibă loc, Eris apărea numai ca o lumină slabă, în ciuda faptului că se foloseau echipamente puternice.
Peste 20 de telescoape din întreaga lumea au fost mobilizate pentru a surprinde evenimentul, dar numai trei din Chile reuşind acest lucru, în noiembrie 2010, printre care şi telescopul TRAPPIST al Observatorului european pentru Cercetări Astronomice.
Ceea ce au văzut a fost foarte surprinzător fiindcă cercetătorii se aşteptau ca Eris să fie mult mai mare. Planeta geamănă a lui Pluto a fost numită după zeiţa greacă a haosului şi conflictului şi este plasată în centura Kuiper, după planeta Neptun. Eris este situată la aproximativ nouă milioane de km faţă de Soare şi, cu toate acestea este un obiect foarte luminos, reflectând toată lumina care ajunge la ea. Acest lucru i-a făcut pe astronomi să creadă că ar putea să fie puţin mai mare decât Pluto care este mai aproape de Soare.
Astronomii cred că acum că strălucirea lui Eris se datorează stratului de metan şi nitrogen care acoperă întreaga suprafaţă care este mai luminoasă decât zăpada proaspăt aşezată pe suprafaţa Păm