„Roş-albaştrii” au fost călcaţi în picioare de o echipă de Liga a II-a. Într-o lună de mandat, Ilie Stan a ratat toate obiectivele şi e „pe cracă”. Sursa: ADI PÎCLIȘAN
Steaua, deţinătoarea Cupei României, a suferit aseară o nouă umilinţă, fiind eliminată încă din faza optimilor de finală de o echipă din Liga a II-a, Poli Timişoara, care s-a impus cu 2-0. Scorul este mincinos, fiindcă bănăţenii s-au jucat cu ocaziile în faţa unei echipe din care a mai rămas doar numele.
Ilie Stan se bate cu şanse serioase la titlul de cel mai slab antrenor din istoria Stelei: în mai puţin o lună de mandat, „Iliesta” a ratat trei obiective!
Poli a călcat-o în picioare pe Steaua în prima repriză. Laszlo Sepsi a ratat prima ocazie imensă. Canadianul Tosaint Ricketts a deschis scorul în minutul 28, deviind în poartă o centrare a aceluiaşi Sepsi. Bănăţenii au făcut recital după gol, dar Dorin Goga, de două ori, şi acelaşi Ricketts au mai irosit trei oportunităţi mari de gol.Steaua n-a avut nicio acţiune consistentă. Bănăţenii au solicitat şi un penalty, în minutul 33, pentru un henţ în careu al lui Tănase.
„E posibil ca şi Ilie Stan să fie depăşit”
Dorin Goga, atacantul pe care Marian Iancu s-a chinuit să-l vândă la Steaua astă-vară, a dublat avantajul gazdelor, în minutul 51. Fotbalistul a preferat să rămână în Liga a II-a decât să vină la echipa lui Gigi Becali. La fel şi Sepsi. Peste câteva momente, Steaua a solicitat un penalty, dar şi Ricketts a mai dat cu piciorul unei şanse colosale. Mihai Costea a reuşit un voleu superb, dar mingea a lovit bara (59).
Florin Costea, „rebelul” care a părăsit banca la meciul cu Rapid, n-a primit nicio amendă, ci a fost răsplătit cu titularizarea! Florin a făcut cuplu în atac cu fratele său, dar cei doi s-au umplut din nou de penibil.
Poli a evoluat într-un echipament în cul