Sarada marii schisme a Realitatii s-a sfarsit odata cu filmuletul difuzat de regizorul Florin Iepan si inregistrat intamplator in seara evenimentului, in studioul televiziunii lui Sebastian Ghita. Nonsalant si fara sa tina cont ca intr-un asemenea loc oricand o camera poate fi in functiune, Bogdan Chireac a dezvaluit intreaga manevra.
"In orice caz, prietenul meu Sorin, vreau sa spun ca este un tip genial. N-ai ce sa faci. Fara bani, alungat, facut, tot... E genial (...) L-am sunat astazi si i-am spus: Grasutule, esti minunat!. Bai, il apreciez, este briliant", i-a spus el Corinei Dragotescu, cazuta la randul ei in admiratia "grasutului", desi face parte din gasca lui Ghita: "Absolut genial. Pentru ca lovitura asta este clar...".
Cine-o fi Sorin grasutul, palarie-ntr-un picior ghici ciuperca cine-i? Intreaga poveste devine destul de clara. Sorin Ovidiu Vintu, "fara bani, alungat, facut, tot", dupa cum zice prietenul sau, si pe cale sa piarda din mana jucaria sa preferata, televiziunea, tocmai el care a ingropat, nu-i asa, sute de racketi prin dealurile Moldovei, dupa cum se lauda, a facut o smecherie care sa-i conserve puterea din linia a doua, din spatele lui Elan Schwartzenberg. De ce a acceptat Schwartzenberg aceasta postura, de ce s-a angajat sa scoata castana lui Vantu din focul aprins de Sebastian Ghita vom afla probabil la un moment dat. Interesele pot fi, in principal, financiare si politice.
Statutul noului patron a fost mereu straniu, caci eu inca n-am vazut proprietar care sa nu poata intra pe proprietatea sa pentru ca-l impiedica administratorul si care sa fie nevoit sa comunice cu angajatii sai exclusiv prin mailuri. Asta nu l-a oprit totusi sa faca ceea ce trebuia sa faca. Si daca nu a reusit sa smulga Realitatea cu totul de Ghita, macar a rupt din ea o mare halca, ce cuprinde brandul si multi oameni.
Asad