Hotelul de gheaţă din Suedia va fi deschis în perioada 3 decembrie 2011 şi 15 aprilie 2012. IceHotelul din localitatea Jukkasjavri, din zona Kiruna, a fost primul hotel de gheaţă construit la inceputul anilor 1990, ajungând la cel de-al 22-lea sezon. În fiecare an, hotelul este reconstruit din blocuri mari de gheata, pe malurile raului Torne. Constructorii pregătesc o surpriză pentru turişti, urmând să construiască o moschee de gheaţă, în locul bisericii tradiţionale.
"Suntem deschişi la tot ce e nou. Aici, la Jukkasjärvi, practicăm libertatea religioasă", a declarat Yngve Bergqvist, CEO-ul de la Hotel Ice, potrivit Huffington Post.
"Avem vizitatori din toată lumea, iar mulţi vin din locuri precum Londra sau Arabia Saudita. Ne-am gândit că ar fi o idee bună să construim o moschee de gheaţă, în locul bisericii de gheaţă", a adăugat Bergqvist.
La fel ca şi biserica de gheaţă, moschea de gheaţă nu va fi o clădire exclusivă şi va funcţiona numai de la 23 decembrie până la sfârşitul lunii aprilie. Aproximativ 150 de cupluri se căsătoreau în fiecare an la biserica de gheaţă.
O echipă de artişti şi designeri vor construi hotelul de la începutul lunii noiembrie, iar fiecare secţiune va avea o temă distinctă. Hotelul integral nu va fi disponibil de la 3 decembrie, specialiştii continuand să lucreze şi să dea în folosinţă noi secţiuni imediat ce vor fi finalizate.
O noapte în acest hotel costă 2.900 SEK/persoană (aprox 318 euro) pe perioada weekendului şi 2135 SEK/persoană (aprox 235 euro). Cel mai scump apartament va costa 7000 SEK pentru o noapte (aprox 767 euro). O vizită în acest hotel va costa 325 SEK (35,7 euro) pentru adulţi.
Jukkasjavri este un sat cu 1.000 de locuitori, a cărui vechime trece de 500 de ani, se află la o depărtare de 200 de kilometri de Cercul Arctic.
IceHotel din Jukkasjavr