Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii consideră că noua lege privind obligativitatea anvelopelor de iarnă va salva vieţi şi va reduce costurile administraţiei pentru deblocarea drumurilor publice pe timp de iarnă.
Potrivit unui comunicat al ministerului, noua legislaţie are în vedere creşterea siguranţei având în vedere că anvelopele de iarnă schimbă în bine comportamentul unui vehicul în sezonul rece, micşorează spaţiul de frânare şi menţin autovehiculul pe traiectoria dorită.
În acelaşi timp, lanţurile sunt contraindicate pe gheaţă, iar utilizarea lor dăunează anvelopelor şi deteriorează îmbrăcămintea asfaltică a drumului.
Ministerul mai precizează că noua legislaţie a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 80, în data de 31 ianuarie anul curent, asigurându-se astfel o perioadă de timp de 9 luni pentru ca cei vizaţi de noua legislaţie să intre în conformitate.
Conform articolului IV din Ordonanţă OG nr.5/2011, prevederile cu privire la obligativitatea dotării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate atunci când circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei intră în vigoare de la 1 noiembrie 2011, iar legiuitorul nu a prevăzut în mod expres un interval de timp în care autovehiculele trebuie să fie dotate cu anvelope de iarnă ci doar în cazurile mai sus menţionate (drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei). În concluzie, dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate nu depinde de o anumită perioadă de timp ci de condiţiile meteo, şi anume drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Un conducător auto trebuie să achiziţioneze anvelope omologate, în concordanţă cu cele înscrise de către RAR în cartea de identitate a vehiculului şi care poartă marcajul M