Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scepticismul a depreciat leul până la 4,34 lei/euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 28 octombrie 2011 ·

Cotaţiile leu/euro au continuat să urce pe piaţa valutară interbancară pe parcursul zilei de ieri, iar după închiderea şedinţei de tranzacţionare au ajuns până la 4,34 lei pentru un euro.

BNR calculase un curs de 4,3288 lei/euro, în creştere cu 0,03% faţă de ziua precedentă, însă mai târziu, când a preluat şi Banca Centrală

Europeană cotaţii din piaţă a rezultat un curs de 4,3323 lei/euro, în urcare cu 0,1%. Şi zlotul, şi forintul au înregistrat mişcări de depreciere în condiţiile în care regiunea nu a primit de la liderii zonei euro o garanţie fermă că marile bănci nu vor repatria capitaluri pentru a-şi consoliza propriile bilanţuri. Cât priveşte percepţia externă a României, CDS-ul (costul asigurării contra riscului de default) a rămas îngheţat la 375 de puncte de bază, în timp ce în cazul Poloniei chiar a crescut uşor, la 245 puncte de bază.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că decizia Consiliului European privind capitalizarea băncilor înseamnă că toate statele din UE au garanţia că subsidiarele băncilor-mamă nu vor suferi retrageri de capital. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a refuzat să comenteze deciziile Consiliului şi implicaţiile pentru România.

Cotaţiile leu/euro au continuat să urce pe piaţa valutară interbancară pe parcursul zilei de ieri, iar după închiderea şedinţei de tranzacţionare au ajuns până la 4,34 lei pentru un euro.

BNR calculase un curs de 4,3288 lei/euro, în creştere cu 0,03% faţă de ziua precedentă, însă mai târziu, când a preluat şi Banca Centrală

Europeană cotaţii din piaţă a rezultat un curs de 4,3323 lei/euro, în urcare cu 0,1%. Şi zlotul, şi forintul au înregistrat mişcări de depreciere în condiţiile în care regiunea nu a primit de la liderii zonei euro o garanţie fermă că marile bănci nu vor repatria capitaluri pentru a-şi consoliza propriile bilanţuri. Cât priveşte percepţia externă a României,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 8 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 9 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 4 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 6 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 9 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 10 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°