Asistentele – tinere, drăguţe, englezoaice tipice, cochete, gureşe, leneşe şi bârfitoare – păreau destul de sigure pe ele, dar în cabinet situaţia s-a dovedit a fi alta. Cu o singură excepţie, erau stagiare şi studente ale unui obscur colegiu de asistente dentare care le califica în cabinet! Evident, la început, surpriza a fost imensă şi pentru vreo lună confuzia a fost numele jocului. Eu ceream ceva, ele îmi aduceau altceva sau, mai rău, plecau din cabinet şi nu reveneau decât la finalul tratamentului, deşi regulile GDC (Colegiul Medicilor Dentişti din UK) sunt clare şi nimeni nu are voie să execute un tratament sau chiar să converseze cu pacienţii în cabinet fără ca asistenta să fie prezentă. Am fost destul de afectată la început, dar am înţeles că se temeau de mine. Cea care a lămurit lucrurile a fost „matca“ clinicii, practice manager, o codană de vreo 25 de ani care, cu isteţime şi multă diplomaţie specific englezească, a aplanat conflictele şi şi-a stăpânit asistentele în modul cel mai lăudabil. Am văzut multe practice manager de atunci şi pot spune ca e a fost de departe cea mai talentată în a-şi motiva echipa şi a controla conflictele de orice fel, mai ales cele cu pacienţii. În câteva săptămâni ne-am rodat, iar natura mea de pedagog a triumfat şi chiar a început să dea roade, fetele au înţeles că le pot ajuta şi, mai puţin temătoare, au intrat în cabinet cu mine şi au început să întrebe. Nu cred că am făcut un serviciu firmei, dar, în final, toate asistentele mele – mai puţin recepţionista – au plecat în reţeaua privată sau chiar în învăţământ, după ce au trecut examenul naţional de calificare. Aşa încât, atunci când am plecat, s-au îndreptat şi ele spre o viaţă mai bună. Fetele mele, cum ajunsesem să le spun, au plecat pe rând şi cu multă recunoştinţă pentru ceea ce făcusem pentru ele. Lecţiile noastre de prevenţie din vestiar, lecţiile epuizant