Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parteneriat pentru sănătate

Publicat in Viata Medicala, vineri 28 octombrie 2011 ·

La 24 octombrie a.c., compania Petrom a lansat, în cadrul amplului său program de responsabilitate socială, platforma Acces la Viaţă, destinată iniţiativelor din domeniul sănătăţii, care îşi propune să ofere soluţii sustenabile pentru sistemul medical din România. Dna Mariana Gheorghe, director general executiv al Petrom, a explicat implicarea în domeniul medical prin responsabilitatea companiei faţă de cei 25.000 de angajaţi, familiile acestora şi cele peste 300 de comunităţi locale din care fac parte. Platforma cuprinde trei componente. Prima, de susţinere a sistemului naţional de medicină de urgenţă, în cadrul căreia s-a realizat extinderea reţelei de telemedicină interspitalicească la 56 de spitale din 19 judeţe şi au fost donate către SMURD trei ambulanţe complet utilate. A doua, de instruire a medicilor români prin cursuri de specialitate în medicina de urgenţă atestate la nivel european şi de recompensare a excelenţei medicale prin acordarea de burse. A treia, de dezvoltare, împreună cu Ministerul Sănătăţii, a unor programe de educare medicală şi prevenţie în comunitate. Dl dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în MS, a prezentat sistemul românesc de telemedicină de urgenţă, considerat unul din cele mai complexe la nivel mondial, prin cele două componente integrate ale sale – cea prespitalicească şi cea interspitalicească. Prima conectează circa 900 de ambulanţe de tip B cu cele nouă centre de recepţie de date, către care pot transmite parametrii vitali ai pacientului, recent fiind începută şi dotarea a 100 de ambulanţe SMURD cu cameră video. Se asigură astfel virtual prezenţa medicului, care ia deciziile necesare şi se asigură că pacientul este direcţionat către centrul cel mai indicat pentru cazul său. Cea de-a doua componentă conectează unităţile de primiri urgenţe din teritoriu – care nu întotdeauna dispun de specialiştii de care au nevoie –

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 29 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 27 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 51 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 40 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°