În aproximativ 30 de zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa va fi demarată o amplă campanie de „curăţenie". Inspectorul şef al IPJ Constanţa, comisarul-şef Valentin Burlacu ne-a declarat că, într-o lună, poliţiştii care anul acesta nu au avut rezultate vor fi obligaţi să-şi găsească un alt loc de muncă. Declaraţia vine la scurt timp după ce chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, a spus la Constanţa că Valentin Burlacu are mână liberă să facă orice schimbări doreşte.
„(....) Prin excelenţă, munca de poliţist înseamnă muncă de echipă. Dacă va reuşi să adune o echipă bună, atunci va face treabă bună. Din punctul meu de vedere, dl Burlacu are mână liberă să facă orice schimbări doreşte, are tot sprijinul meu. Dacă îmi spune că are nevoie să trimit Corpul de Control, îl trimit (...) Am avut consultări prin SMS cu inspectorul şef Burlacu, în care acesta îmi spunea că este supărat de faptele de corupţie din inspectorat, dar eu i-am trimis mesaj şi i-am spus «Să plece cei ce nu sunt poliţişti, să nu păteze uniforma şi legitimaţia!». Nu este o problemă că mai avem fapte de corupţie, căci suntem singurul minister cu competenţa de a-i sălta pe cei care nu sunt în regulă din interiorul ministerului. Nu există pădure fără uscături, aşa că să înverzim pădurea!", a mai arătat chestorul Popa, prezent în urmă cu două zile la inaugurarea noului sediu al Serviciului Rutier Constanţa. Tot în cadrul aceluiaşi eveniment, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz a ţinut să precizeze că deşi „în ultima perioadă tot avem exemple negative cu agenţi prinşi în flagrant, vreau să vă spun că se fac lucruri bune în Poliţia Constanţa". „Şi vreau să vă felicit că nu folosiţi pistolul la croşetat, ci acolo şi atunci când trebuie. Este bine că începe să se pună ordine în lucruri. Domnul Burlacu a primit chiar şi telefoane, la