Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oasele mântuirii noastre

Publicat in Adevarul, vineri 28 octombrie 2011 ·

El ne-a învăţat că a crede nu înseamnă a te supune. A crede nu înseamnă a accepta lanţurile sclaviei.

Credinţa e atunci când eşti doar tu cu El, singur, în colţul tău de cameră. Până la El, umblam în haite şi ne prăbuşeam frunţile în ţărână la primul tunet ori la prima brazdă de foc de pe cer.

El ne-a învăţat că a crede nu înseamnă a te supune. A crede nu înseamnă a accepta lanţurile sclaviei, puse la mâini şi la picioare de primul mag ieşit în mijlocul drumului să propovăduiască o falsă împărăţie. Căci El ne-a învăţat că mântuirea nu se caută în statui, oase sau temple. Nu se aşteaptă tremurând să vină din cer. Mântuirea, sau mai bine spus calea binelui, e în noi. De aceea ne-a dăruit liberul arbitru, puterea de a alege, de a gândi, de a simţi libertatea. Ne-a transformat din sălbatici în fiinţe.

De două mii de ani însă, de la Marea Eliberare, am stâlcit şi am strivit cuvintele Sale. Le-am folosit pentru a justifica crime, pentru a ne argumenta urile. L-am pus pe steaguri şi am făcut, în numele Lui, cele mai mari masacre. Puţini L-au înţeles, iar strigătele lor au fost acoperite de patimile unei lumi canibalice, care se automutilează veac de veac. Cei mai mulţi I-am construit case mari din piatră. Case reci, cu turle ce străpung cerul într-o încercare disperată de a-L găsi. De parcă bucăţile de cărămidă ne-ar putea cumpăra salvarea. În timp ce noi, mici, la baza zidurilor, colcăim în propriile mizerii.

În România sunt 13.000 de biserici. Şi cam tot atâtea moaşte. Oase ale celor puţini, care L-au înţeles, smulse pământului şi puse mai apoi pe catafalcuri acoperite cu aur. În jur, zeci de mii de fanatici. Soldaţi ce se simt puternici şi au senzaţia că trăiesc atunci când sunt atinşi de umbrele marilor biserici. Gata să se repeadă la primul habotnic şi să-l sfâşie în bucăţi. Mănăstirile noastre au devenit cetăţi în cetăţi. În spatele zidurilor d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum o ora
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 4 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°