Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiar rămâne România fără bani? 10 întrebări şi răspunsuri

Publicat in Romania Libera, vineri 28 octombrie 2011 ·

România a reintrat, în ultimele săptămâni, în panica generată de potenţialul sumbru de finanţare a deficitului bugetar în următorii ani, după ce umbrela FMI va dispărea. Criza financiară care continuă şi lecţia dată de Grecia investitorilor imprudenţi fac ca bancherii să fie din ce în ce mai prudenţi atunci când dau împrumuturi: le vor da mai scump sau chiar deloc. România este una dintre ţările cele mai riscante din Europa, astfel că măririle de dobânzi ar putea fi substanţiale. Singurul punct de sprijin îl reprezintă capitalurile care au intrat deja în ţară şi care sunt împiedicate să mai iasă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Bruxelles, că decizia Consiliului European privind soluţiile de capitalizare a băncilor înseamnă că toate statele din UE au garanţia că subsidiarele băncilor-mamă nu vor avea probleme legate de fluxurile de capital. El a anunţat că la lucrările Consiliului Europea s-au adoptat soluţii pentru capitalizarea băncilor. "A fost adoptată declaraţia de recapitalizare a băncilor. Acest document vizează finanţarea băncilor pe termen mediu, ca să se asigure fluxurile de creditare pe termen mediu a economiei reale", a spus Băsescu. El a subliniat că, prin decizia adoptată de Consiliu, nu numai România, ci şi toate statele au garanţia că subsidiarele aparţinând băncilor-mamă din alte state vor avea nivelul de capital menţinut şi pentru anii următori.

Anul viitor, bugetul va fi fundamentat pe o creştere economică de doar 2,1% şi pe un deficit bugetar mai mic de 3%, ceea ce înseamnă că este posibil ca nivelul cheltuielilor să scadă chiar sub cel de anul acesta. Temerile cum că anul viitor nu vor fi măriri de salarii şi nu va fi respectată legea care prevede indexarea pensiilor încep să se confirme. "Vom pleca cu propunerea de a nu majora salariile şi de a nu indexa pensiile, dar dacă încasările ne vor permite, dacă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zi de doliu național în România în memoria Papei Francisc!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 aprilie 2025 este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc, decedat la începutul acestei săptămâni la vârsta de 88 de ani. Decizia a fost luată de Guvernul României care a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 28 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Rusia și Ucraina „foarte aproape de un acord”, susține Donald Trump. „Majoritatea punctelor importante au fost convenite”

HotNews acum 2 ore
Trimisul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina. Trump a declarat că cele două părți sunt „foarte ap

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

News.ro acum 43 minute
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat la o ceremonie de lansare la apă a unui „nou distrugător multifuncţional”, a anunţat, sâmbătă, agenţia de stat KCNA, citată de Reuters. Nava de război de 5 000 de tone a fost echipată cu „cele mai putern

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 59 minute
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

FOTO Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile Papei

HotNews acum 8 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Oamenii au început să sosească în piață dis de dimineață pentru a-și lua rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.0

Înmormântarea Papei Francisc: cine participă, ce cod vestimentar este prevăzut

Ziarul Financiar acum o ora
Peste 200.000 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegaţii din ţări din întreaga lume şi 50 de şefi de stat. Atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să respecte un cod ves

Virginia Giuffre, acuzatoarea prinţului Andrew şi a lui Jeffrey Epstein, s-a sinucis. Ea avea 41 de ani

News.ro acum 4 ore
Virginia Giuffre, care i-a acuzat pe prinţul Andrew şi pe Jeffrey Epstein de abuz sexual, a murit la 41 de ani, a anunţat familia sa. Ea s-a sinucis, relatează BBC. Giuffre a fost unul dintre cei mai deschişi acuzatori ai infractorilor sexuali conda

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă la funeraliile Papei Francis

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctităţii Sale Papa Francisc. În delegaţia oficială a României care va merge la Vatican se află şi ministrul Afacerilor Exter

Video Klaus Iohannis, surprins măturând trotuarul casei sale din Sibiu. Aparițiile fostului președinte sunt tot mai rare

Adevarul acum o ora
Fostul președinte Klaus Iohannis a fost filmat în timp ce mătura trotuarul din fața casei sale din Sibiu, într-o ipostază care a stârnit reacții neașteptate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/15°
lun.

11°/19°
mar.

8°/21°