Practică artele marţiale de numai trei ani, dar a reuşit să îşi adjudece deja titlurile de campioană europeană şi campioană mondială la kumite. Pasiunea pentru karate a răsărit în sufletul său în ziua când şi-a însoţit mama la un antrenament de judo. A fost atât de impresionată de cele văzute, încât din acel moment nu şi-a mai dorit altceva decât să practice şi ea arte marţiale.
La câteva zile a mers în sala de karate destinată copiilor şi de atunci este nelipsită de la antrenamente. Nimic nu o poate face să rateze o sedinţă de pregătire. A învăţat de la senseiul său că seriozitatea şi munca sunt ingredientele succesului şi nu se abate niciodată de la programul strict pe care şi-l stabileşte singură zi de zi.
“Nu lipsesc de la antrenamente decât dacă este o urgenţă extremă, dacă am ceva foarte important de făcut pentru şcoală sau sunt plecată din localitate. Vin aici şi atunci când sunt bolnavă. Sala de karate este al doilea cămin al meu”, spune Raluca. Chiar dacă renunţă la multe în favoarea pasiunii sale, nu simte nicio umbră de regret.
“Uneori colegii îmi spun să ma mai opresc puţin şi să mai fac şi alte lucruri, cum ar fi să ies în oraş să ma uit la un film sau să joc volei cu fetele. Fac şi asta în week-end, dacă am timp şi dacă nu îmi afectează antrenamentele. Nu am niciun regret. De alte activităţi voi avea timp altădată”, adaugă Raluca
17 medalii
De curând s-a întors de la Campionatele Europene din Ungaria, unde a obţinut titlul de campioană europeană la kumite. Au fost prezenţi 1200 de karatişti din toate colţurile Europei, însă asta nu a împiedicat-o să urce pe prima treaptă a podiumului.
“Am fost foarte emoţionată. Se făceau fotografii şi toată lumea mă felicita. A fost splendid”, îşi aminteşte Raluca.
Iar acesta nu este decât cel mai recent rezultat. Raluca a strâns în palmares nu mai puţin de 17