Un articol din Money Express, bun motiv să ascultăm ceva de prin Nevermind sau Is this it.
Cea mai importantă și mai percutantă schimbare în creierele mai fragede (schimbare care contaminează serios și generația mea, 30 plus, și pe cei mai mari) este privirea înapoi. Toată lumea caută definiții pentru hipsteri, mie mi‑e clară cel puțin una: sunt oameni care sunt preocupați să tot descopere, să tot dezgroape cool‑ul de școală veche. Tehnologia care impregnează generația online are un efect puțin straniu, dă mai multă consistență gustului estetic și mai puțină consistență mesajelor pe care le au de transmis. Când în Spania au început primele manifestații antisistem de anul acesta, indignados au fost în stare să pună pe masă un singur mesaj puternic: vrem să trăim ca părinții noștri, cei care au fost susținuți de stat cât de cât să ducă o viață decentă. Mai mult: un studiu american serios observa că netgeneration are tendința (și nu neapărat împinși de nevoie) să se întoarcă după studii acasă cu părinții. Speranța de mai bine nu mai e undeva într‑un viitor mai mult sau mai puțin depărtat, e în trecut, e în familie, e o chircire în locuri căldicele.
Kurt Cobain, simbol pentru milioane de tineri în anii ’90 (deși pe și mai mulți i‑a lăsat neatinși, lipiți de veșnicele obsesii glam‑rock), spunea despre perioada grunge, puțin înainte să se omoare: „Mereu am simțit că generația mea a fost ultima generație inocentă. A fost o fantezie totală, totul a fost din chestii foarte «basic», medieval dacă e să compari cu felul în care merg lucrurile azi“. Ce însemna acest „basic“? Că trupe precum Nirvana, Pearl Jam au atacat la rădăcini în mod autentic comercialul, piața, obsesiile glam, devenind în același timp, spre nenorocirea lor, vedete la rândul lor. Asta l‑a distrus pe Cobain (și mai sunt vreo 5–6 artiști mari din curentul grunge care s‑au autodistrus cu ac
