n Târziu, foarte târziu am realizat câte parale facem noi, indivizii, în ochii autorităţilor. Până atunci trăiam cu impresia că fiecare om este privit ca o individualitate distinctă, ca măsură a tuturor lucrurilor. Da’ de unde, aveam să aflu că nu suntem decât o masă, o mulţime, ceva amorf. Înainte de violenta decomunizare eram forţe de muncă şi de aceea, în uzine şi fabrici, în întreprinderile socialiste organigrama cuprindea şi biroul... forţelor de muncă. Dar tot acolo exista şi un birou de cadre, înţesat cu activişti destoinici, care pescuiau mereu în rezerva cu forţe de muncă. Aşa se pregăteau promovările sau retrogradările în/din funcţie, prin concepte lipsite de identitate.
Acum, forţele de muncă s-au transformat în resurse umane, iar cărţile de muncă au dispărut, fiind înlocuite cu tehnici sofisticate. Indivizii nu şi-au recăpătat însă identitatea pierdută deunăzi. Dimpotrivă, au devenit nişte numere implementate în formule matematice, cip-uri de unică folosinţă. Oricum, indiferent de culoarea politică a vremurilor, ieri, ca şi azi, omul a rămas cap de locuitor. Cap de cobai, mai degrabă... Asta aşa, ca o consolare, nu cumva să ne frângă depresia, să ne „priginim” orişicât într-o continuitate mincinoasă şi umilitoare.
n Din avionul plătit de „franţuji” coboară şatra prinsă fără acte pe bulevardele pariziene. Balaoacheşii sunt rumeni în obraji şi veseli, peste media naţională. Râd şi cântă, trăgând după ei mormane de bulendre ciordite din străinătăţuri. O balabustă, cu pielea smeadă şi întinsă, îşi varsă năduful: „În România, naşpa, sărăcie bari-baro! Păi, în Franţa viaţa e gratis, mâncarea e gratis, dormitul e gratis, hăinăria e gratis, banii e gratis, totul e gratis! Ce să căutăm în România, că nu e nimic?!”. Filozofia ţigăncii este pe jumătate adevărată, cine e în stare s-o contrazică? Fiindcă din preaplinul occidentului se g
