Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România naşpa!

Publicat in Jurnalul, vineri 28 octombrie 2011 ·

n Târziu, foarte târziu am realizat câte parale facem noi, indivizii, în ochii autorităţilor. Până atunci trăiam cu impresia că fiecare om este privit ca o individualitate distinctă, ca mă­su­ră a tuturor lucrurilor. Da’ de unde, aveam să aflu că nu suntem decât o masă, o mulţime, ceva amorf. Înainte de violenta decomunizare eram forţe de muncă şi de aceea, în uzine şi fabrici, în întreprinderile socialiste organigrama cuprindea şi biroul... forţelor de muncă. Dar tot acolo exista şi un bi­rou de cadre, înţesat cu activişti des­toinici, care pescuiau mereu în re­zerva cu forţe de muncă. Aşa se pre­găteau promovările sau retrogra­dă­rile în/din funcţie, prin concepte lip­site de identitate.

Acum, forţele de muncă s-au transformat în resurse umane, iar cărţile de muncă au dispărut, fiind înlocuite cu tehnici sofisticate. Indivizii nu şi-au recăpătat însă identitatea pierdută deunăzi. Dimpotrivă, au devenit nişte numere implementate în formule matematice, cip-uri de unică folosinţă. Oricum, indife­rent de culoarea politică a vremu­ri­lor, ieri, ca şi azi, omul a rămas cap de locuitor. Cap de cobai, mai degrabă... Asta aşa, ca o consolare, nu cumva să ne frângă depresia, să ne „priginim” orişicât într-o continuitate mincinoasă şi umilitoare.

n Din avionul plătit de „franţuji” coboară şatra prinsă fără acte pe bulevardele pariziene. Balaoacheşii sunt rumeni în obraji şi veseli, peste media naţională. Râd şi cântă, trăgând după ei mormane de bulendre ciordite din străinătăţuri. O balabustă, cu pielea smeadă şi întinsă, îşi varsă năduful: „În România, naşpa, sărăcie bari-baro! Păi, în Franţa viaţa e gratis, mân­­carea e gratis, dormitul e gratis, hăi­nă­ria e gratis, banii e gratis, totul e gratis! Ce să căutăm în România, că nu e nimic?!”. Filozofia ţigăncii este pe jumătate adevărată, cine e în stare s-o contra­zică? Fiindcă din preaplinul occidentului se g

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 37 minute
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 37 minute
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum o ora
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum o ora
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Mediafax acum o ora
Într-o declaraţie, familia a precizat că Robinson a murit „în linişte” vineri dimineaţă. Robinson a fost o prezenţă binecunoscută la Casa Albă în timpul celor opt ani de administraţie a lui Barack Obama, între 2009-2017. Ea a petrecut o mare parte d

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 2 ore
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°