De ani de zile, televiziunile (şi uneori ziarele) ne oferă acelaşi scenariu de prost gust în preajma şi în timpul procesiunilor creştine.

Dacă mai e vorba şi despre depunerea spre închinare a unor sfinte moaşte, e „perfect". Se folosesc „ingredientele" clasice: bătrâne cărora li se face rău la coadă, îmbulzeală, jandarmi năduşiţi care fac faţă cu greu „hoardelor" de pensionari. Invariabil, se face vorbire şi despre cetăţeni care „îşi freacă" portofelele sau alte obiecte personale de osemintele izvorâtoare de mir.

În „peisaj" apare şi câte un sociolog de serviciu care explică doct că „oamenii nu mai au încredere în ei înşişi şi nici în autorităţi". Chipurile, ar vrea să se întâmple „ceva magic" în viaţa lor.

Carevasăzică, o adunătură de smintiţi care n-au găsit altceva mai bun de făcut decât să stea ore în şir, înfruntând arşiţa sau frigul pătrunzător, pentru a-şi apropia fruntea şi buzele de „nişte oase". Deunăzi, o colegă îmi povestea revoltată cum reporterii şi cameramanii unei televiziuni pândeau lângă o biserică din Bucureşti, „doar-doar i s-o face rău vreunei babe" din rândurile de credincioşi care aşteptau liniştiţi - ce ghinion! - să se închine la moaştele Sfântului Ciprian. Aşadar, pirateria de presă a rupt şi zăgazurile lumii pe care părea s-o ignore cu desăvârşire. Chiar şi sacrul a devenit „materie primă" pentru băşcălie şi derizoriu. Niciuneia dintre posesoarele de microfon nu îi dă prin cap să-i întrebe şi pe tinerii care participă la astfel de procesiuni religioase de ce sunt acolo. Oare la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva, au venit să se închine, în urmă cu două săptămâni, 80.000 de „babe"? Oare toţi cei care merg acolo - sau majoritatea - chiar speră să li se umple portofelele peste noapte şi să aibă noroc în dragoste?

Trecând peste ridicolul acestor abordări „de presă", îngrijorătoare este reaua-credinţă care îi mână în lu