Cea de-a 11 ediţie a Astra Film Festival (25-30 octombrie) a ajuns în ziua a treia. Cel mai longeviv şi mai important festival românesc dedicat filmului documentar continuă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, până duminică, cu 100 de producţii notabile din toată lumea (incluse în patru competiţii şi mai multe secţiuni paralele), precum şi atractive evenimente conexe.
CITIŢI ŞI:
Veselie şi ideologie în deschiderea Astra Film Festival 2011 GALERIE FOTO
Târg de produse tradiţionale şi ecologice în cadrul Astra Film Festival Sibiu 2011
Educaţie prin imagine pentru câteva mii de copii, la Astra Film Junior 2011
Seria de masterclass-uri din cadrul AFF 2011, sugestiv intitulată „Profesia de documentarist”, s-a deschis cu regizorul Cristi Puiu, pasionat de filmul documentar observaţional. Pe parcursul a trei zile, cunoscutul cineast român le-a prezentat studenţilor participanţi la masterclass-ul său lungmetrajul chinezului Wang Bing, West of Tracks – câştigător, printre altele, al trofeului Festivalului Internaţional de Film Documentar de la Marseille (2003). Cele trei părţi ale filmului – Rust, Remnants şi Rails – au fost intercalate de discuţii aprinse între Cristi Puiu şi publicul participant.
Principalele problematici ridicate de film au fost legate de montajul absolut particular al acestuia, de durata ca personaj în sine în cinema-ul direct, precum şi de distincţiile dintre documentarul de tip jurnalist, cel narativ şi cel care ar putea să eludeze orice delimitare între genuri. Filmul, considerat, de către celebra publicaţie franceză „Cahiers du Cinéma”, „deschizătorul unei noi ere a cinematografului”, a umplut Sala Studio a Casei de Cultură din Sibiu în fiecare dintre cele trei zile ale masterclass-ului.
Ce se întâmplă vineri la Astra Film
Vineri, 28 octombrie, începând cu orele 11:00, în aceeaşi Sală Studio