România şi Republica Moldova vor realiza împreună, în cadrul unui proiect european, Institutul Internaţional de Medicină de Urgenţă, unitate care va fie construită în curtea Spitalului Malaxa, a anunţat, vineri, managerul Adrian Secureanu, scrie Mediafax.
"Am semnat un protocol de colaborare cu directorul Institutului de Medicină de Urgenţă din Chişinău, cea mai mare unitate sanitară din Republica Moldova, de colaborare atât în domeniul pregătirii medicilor, al dezvoltării unor proiecte de cercetare, cât şi pentru realizarea unei unităţi sanitare similare în curtea Spitalului Malaxa. Demersurile pentru construcţia noului spital, respectiv Institutul Internaţional de Medicină de Urgenţă, parte a unui proiect european, va fi realizată împreună cu Republica Moldova", a declarat managerul Spitalului Malaxa, Adrian Secureanu.
Viceprimarul Victor Iovici a spus că acest proiect este foarte interesant, pentru că Sectorul 3, unul dintre cele mai mari din Capitală, nu are un spital de urgenţă.
"Unitatea sanitară nou creată va avea şapte niveluri şi 400 de paturi, şi va fi realizat în parteneriat public-privat. Sperăm să găsim rapid un partener privat. Primăria a preluat printr-un proiect pilot 18 spitale, iar acum are 21", a mai spus viceprimarul Victor Iovici.
El a precizat că Primăria Capitalei va construi două spitale noi şi va mai face unul la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa. "Va fi un spital cu aparatură modernă, de secolul XXI", a adăugat viceprimarul Victor Iovici.
Protocolul dintre Spitalul Clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti şi Centrul Naţional Ştiintifico-Practic de Medicină de Urgenţă din Chişinău include şi schimbul de experienţă dintre medicii celor două unităţi sanitare din Bucureşti şi Chişinău, organizarea unor simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiintifice comune, introducerea sistemului de e-conferinţe, dar şi crearea unui siste