După 29 de intervenţii chirurgicale, micuţa a suferit o infecţie la ultima operaţie, astfel că a ajuns să fie internată la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.
Chiar dacă spitalele au devenit pentru Kassandra Rotariu a doua casă, micuţa în vârstă de şase ani rezistă eroic operaţiilor. Marele vis al copilei, dar şi a soţiilor Rotariu, este ca anul viitor Kassandra să meargă la şcoală şi să poată scrie.
Zilele trecute, Kassandra a suferit a 29-a operaţie în străinătate, dar lucrurile nu au mers aşa cum a sperat toată lumea. Chiar dacă operaţia a fost declarată drept un succes, locul intervenţiei chirurgicale s-a infectat, astfel că fetiţa adoptată de Dana şi Iosif Rotariu a fost internată în spital, în Timişoara.
"Noi initial am crezut că una dintre cusăturile de după operaţie s-a rupt. Medicii din Timişoara ne-au spus că locul operaţiei s-a infectat, astfel că a trebuit să o internăm pe Kassandra. Ea e o fetiţă atât de curajoasă. Nu îi este frică de internări şi nici de operaţii", a spus Dana Rotariu, mama adoptivei a Kassandrei.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU KASSANDRA ŞI DANA ROTARIU
Medicii de la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara spun că perioada internării va fi de doar o săptămână, iar dacă lucrurile merg bine, Kassandra ar putea să sufere a 30-a operaţie chiar luna viitoare, în Franţa. Înainte să fie adoptată de soţii Rotariu, fetiţa a fost aruncată de la etaj, arsă pe trup cu acid şi ţigări şi bătută săptămâni întregi de bunica ei naturală.