Metoda prin care miliardarul sătmărean Vasile Lucuț a fost achitat de condamnarea la opt luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj la Curtea de Apel Oradea a fost folosită cu success de același avocat care l-a apărat pe Lucuț, Gheorghiță Mateuț, în fața acelorași judecători, în cazul unui sătmărean condamnat pentru lipsire de libertate.
Vasile Cornel Flore, „favorit” al poliției postului comunal Botiz, prezentat de localnici drept una dintre cele mai agresive persoane din zonă, a fost cadorisit cu rejudecarea dosarului de lipsire de libertate în 2010 prin aceeași metodă prin care a fost achitat miliardarul Lucuț. Flore a fost condamnat inițial la Judecătoria Satu Mare la un an de închisoare cu suspendare pentru lipsire de liberate în mod ilegal, după ce l-a ținut legat la picioare cu un lanț închis cu lacăt pe Grigore Hotca, un alt personaj local controversat, membru al clanului Scoabeti, care a încercat să obțină de la Flore 5000 de euro prin șantaj.
Polițiștii l-au găsit pe Hotca în casa cu turnuri deținută de Flore la Botiz, legat fedeleș și bătut. Incidentul s-a produs în februarie 2005. Parchetul a dispus cercetarea celor doi în libertate, Hotca fiind acuzat de șantaj iar Flore pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate.
Dosarul lui Flore a fost trimis spre rejudecare la Satu Mare de același complet care l-a achitat pe miliardarul Unicarm. Dosarul 6979/296/2008** se află acum pe rolul Judecătoriei Satu Mare, prima condamnare fiind anulată la Oradea.