De joi, Raluca Moianu prezintă la Kanal D „Găseşte-mi familia”, o emisiune reality care îşi propune să ducă la îndeplinire o misiune specială, aceea de a face posibile întâlniri emoţionante dintre persoane ale căror suflete au fost incomplete multă vreme în lipsa mamei, surorii, fratelui sau a tatălui. De-a lungul acestui demers aproape detectivist, dar plin de emoţii copleşitoare la fiecare pas, orice deznodământ este posibil.
Ce poate fi mai tulburător decât revederea sau întâlnirea pentru prima oară dintre oameni care s-au pierdut unii de ceilalţi, dar care nu au încetat să spere într-o regăsire? Ce poate fi mai devastator decât să afli că părintele sau fratele tău a murit cu puţin timp înainte ca tu să ajungi la el, după ani de căutări? Cât de amară trebuie să fie vestea că cel care ţi-a dat viaţă refuză să te cunoască, oricât de mult ţi-ai dori să îl întâlneşti?
• Cum ai caracteriza emisiunea?
O emisiune pentru suflet.
• Din câte îmi dau seama, cel mai apropiat format de acesta a fost cel al Surprizelor, dacă vorbim de complexitate şi Iartă-mă, dacă ne gândim la atmosferă. Greşesc?
Pot fi asemănări, dar vorbim despre un alt format. Doar filmări exterioare, fără studio şi descoperiri emoţionante. Ce-i drept, cu multe lacrimi, dar e normal să fie aşa, pentru că oamenii care-şi caută familia aşteaptă aceste întâlniri de o viaţă.
• Ca realizator de radio şi în viaţa particulară eşti o persoană extrovertită. „Iartă-mă” şi acum „Găseşte-mi familia” sunt totuşi formate care aduc lacrimi…
Sunt un om vesel, dar în acelaşi timp sensibil. Cred că regretatul Valeriu Lazarov a văzut în primul rând în mine un om cu experienţă de a vorbi liber, experienţă căpătată în anii de radio, şi această sensibilitate. El spunea că sunt un prezentator „care ştie să vorbească, să asculte şi care inspira încredere”.