Indiferenta ucide si ne ucide. Uneori doar sufleteste, alteori chiar si trupeste. Cultivarea ei nu poate sa aduca niciodata roade bune. Greu de priceput pentru logica lumii pilda care se va citi miine la Sfinta Liturghie. Pe cit e de accesibila si de limpede, pe atit de greu e de "muscat" din miezul ei. Ce poate fi mai limpede decit aceasta relatare din capitolul 16 al Evangheliei dupa Luca, in care Mintuitorul povesteste cum la poarta unui bogat care se veselea in toate zilele, in petreceri imbelsugate si in haine scumpe, statea un sarac plin de rani, "anume Lazar" (Luca 16, 20). Acest Lazar era atit de sarac, incit cauta sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului (pe vremea aceea, oamenii nu foloseau servetele, ci isi stergeau miinile de mincare cu o bucata de piine pe care o aruncau apoi jos, ajungind la ciini). Murind cei doi, Lazar este dus de ingeri in sinul lui Avraam, iar bogatul intr-un loc de chin. Si de acolo, din iad, acest bogat il roaga pe Avraam sa trimita pe Lazar ca macar cu degetul atingindu-l de apa sa-i racoreasca apoi limba (Luca 16, 24). Dar bogatul primeste de la Avraam aceasta cutremuratoare replica: "Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mingiie, iar tu te chinuiesti" (Luca 16, 25). Sigur ca, ulterior acestor cuvinte biciuitoare, Avraam ii arata ca, data fiind "prapastia mare" dintre ei, nici daca ar vrea, nu ar putea sa il ajute. Problema care se pune, in logica lumii, este aceasta: cu ce a gresit bogatul de a ajuns sa se chinuiasca in acea vapaie din iad, despartit fiind de cei drepti printr-o prapastie de netrecut? Nu reiese foarte clar din parabola ca acel bogat ar fi gresit cu ceva lui Dumnezeu sau ca ar fi incalcat vreo regula anume. Nici macar nu se spune (sau sugereaza) ca ar fi dobindit averea pe cai necinstite, chiar daca faptul ca se veselea