Tribunele nu pot fi corupte. Tribunele goale sînt adevăraţii judecători ai fotbalului
Salariul de 15.000 de euro pe care Mircea Sandu îl cară cu sacul de la UEFA, nu în calitate de mare incoruptibil al CEx, ci de fidel împuternicit cu sforile în antreul lui Platini, spune multe. Spune totul despre naivele tribune pline ale Europei de dincolo de Tisa. Tribunele acestea ale Vestului, tot timpul pline, plătesc, de fapt, la fel ca americanii, la luptele lor regizate, plăcerea de a fi minţite artistic. Plăcerea adunărilor populare. Plătesc din patriotism local.
Plătesc calitatea serviciilor şi a vecinilor. Plătesc orice altceva, decît groteştile aranjamente ale caselor de pariuri.
Adevărul complet e însă al tribunelor goale din România. Publicul românesc refuză să mai subvenţioneze averile Naşului, ale lui Corleone şi ale puhoiului de paraziţi şi de penali din fotbalul nostru.
Normal ar fi ca legile fiscale să funcţioneze invers: să fie arestat tot fotbalul, iar cei cîţiva, dovediţi oneşti, să fie puşi în libertate condiţionată. Şi ce dacă Mitică şi Mircea Sandu vor sta o vreme pe margine?! Ce, alde Kassai şi Valentin Alexandru sînt nişte heruvimi? Mişcă ei un băţ de chibrit fără veghea în forme continuate a puşcăriabililor de elită?
Tribunele româneşti, din ce în ce mai goale, exprimă, mai tăios decît o face media, o opinie. E opinia aceea publică, ce pare mai mult un concept al civilizaţiei decît un fapt fizic, cu o măsură şi o datare. Publicul de odinioară al lui Dinamo nu mai există, iar altul nou Dinamo n-are cum să mai constituie.
Un îmbogăţit de război şi un îngîmfat ca Borcea nu poate spera să mai fie şi plătit de tribunele lui Dinamo. Publicul lui Poli Timişoara, din meciul de Cupă cu Steaua, nu e plătitorul unui Iancu. E un public anti-Iancu şi anti-Becali.
Timişorenii au plătit biletul nu ca să-l vadă jubilînd pe
