Săptămâna trecută a avut loc la Alba Iulia un colocviu internaţional al Uniunii Latine consacrat originilor latine ale civilizaţiei europene. Uniunea Latină funcţionează pe lângă UNESCO şi a mai fost prezentă în ţara noastră şi cu ocazia altor evenimente asemănătoare, chiar dacă nu de amploarea celui recent.

Au participat personalităţi culturale din Franţa, Spania, Italia, Brazilia, Republica Moldova şi, fireşte, România, ambasadori, secretari de stat, profesori şi studenţi.

Colocviul nu şi-a ales întâmplător tema. În România, ca şi în alte ţări din aria romanică (Franţa, de exemplu), are loc de câtăva vreme o dezbatere susţinută despre importanţa studiului latinei şi, în general, al umanioarelor în şcoală. Numărul de ore afectat disciplinelor umaniste a fost necontenit redus în programele şcolare. Consecinţa asupra capacităţii formatoare a şcolii este evidentă, deşi în continuare ignorată. Ca şi consecinţa asupra capacităţii unei culturi şi a unei limbi de a rezista deznaţionalizării în condiţiile, bunăoară, ale unor presiuni oficiale de felul celor la care a fost supusă în regimul sovietic şcoala din Republica Moldova şi din Bucovina de nord.

Colegii noştri de peste Prut au descris reformele repetate ale învăţământului şi limbii, da, ale limbii române, prin care sovieticii au încercat s-o rupă de baza ei romanică şi au explicat eşecul, până la urmă, al acestei tentative prin încăpăţânarea generaţiilor succesive de români din graniţele fostului imperiu de la Răsărit de a păstra caracteristicile limbii lor de origine latină, ca şi literele, mereu ameninţate sau înlocuite de slovele chirilice.

Metisajul lingvistic

Provocările sunt altele astăzi în România, dar nu mai puţin grave. Odată cu globalizarea, se produce inevitabil un fenomen de metisaj lingvistic. Nu de azi, de ieri, şi nu doar la noi. La mijlocul anilor '60, René Étiemble publi