Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Universităţii Tomis, marcate printr-o conferinţă ştiinţifică internaţională

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Cu ocazia împlinirii a patru ani de la înfiinţare, Universitatea Tomis din Constanţa organizează, în perioada 28 - 29 octombrie, Zilele Universităţii. În cadrul acestui eveniment, va avea loc cea de a III-a ediţie a Conferinţei ştiinţifice internaţională Tomis 2011, având ca temă „Economie şi dezvoltare durabilă". La conferinţă vor participa profesori din SUA, Grecia, Spania, Portugalia şi România. La cele trei specializări ale Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie învaţă 250 de studenţi. Cele trei specializări sunt: Finanţe şi Bănci, Administrarea Afacerilor şi Economie şi Comerţ, Turism, Servicii şi Managementul Calităţii.

„Pentru anul universitar 2012-2013, intenţionăm să mai deschidem specializarea Comunicare în afaceri", a declarat conf. univ. dr. Ionica Oncioiu, secretarul ştiinţific al Universităţii Tomis. „Suntem singura universitate din Constanţa care are specializarea Administrarea afacerilor. Aceasta este noutatea pe care am adus-o în învăţământul superior constănţean. Este o specializare modernă, care îi învaţă pe absolvenţii noştri, printre altele, cum să facă un plan de afacere, cum să conducă o firmă şi cum să obţină profit cu respectiva firmă", a declarat rectorul Universităţii Tomis, prof. univ. dr. ing. Paul Bocănete. Conducerea instituţiei pune la dispoziţia cursanţilor cinci săli de seminar, o aulă cu o sută de locuri, un laborator de informatică dotat cu calculatoare de ultimă generaţie şi un laborator de cercetări, unde studenţii din ultimul an îşi pot întocmi lucrările de licenţă. Printre profesorii care predau la Universitatea Tomis se număr fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, prof. bucureştean Mircea Coşa.

Cu ocazia împlinirii a patru ani de la înfiinţare, Universitatea Tomis din Constanţa organizează, în perioada 28 - 29 octombrie, Zilele Universităţii. În c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 4 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 3 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum o ora
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 10 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 10 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum 3 ore
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Cine sunt finaliștii de la MasterChef 2024. Trei concurenți se luptă pentru marele premiu de 75.000 de euro

Libertatea acum 9 ore
În această seară, Georgiana Ene, Gabriel Șerban și Sebi Dascălu se luptă pentru titlul de MasterChef România 2024 și marele premiu de 75.000 de euro. Marea finală este difuzată live, la PRO TV.

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 4 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°