România de astăzi nu e o moştenire de la părinţi, ci o ţară împrumutată de la copiii noştri. Este, poate, cel mai important şi mai cuprinzător dintre mesajele transmise de regele Mihai I în discursul susţinut în plenul Parlamentului, în fapt o reluare a unei vorbe mai vechi, a unui cunoscut ornitolog britanic, care s-a inspirat la rândul lui de la amerindieni.
Regele românilor, pe care i-a părăsit forţat în '47, a avut de înfruntat, însă, reproşurile prezidenţiale acide pentru gestul de acum 64 de ani, adică pentru acceptarea abdicării. La rândul său, autorul criticilor dure nu şi-a putut găsi timp să asiste în Parlament la acest eveniment istoric cu trimitere la vremuri de mult trecute, dar şi viitoare, deopotrivă. Probabil că, dacă lucrurile ar fi decurs doar puţin altfel atunci, în 30 decembrie 1947, România ar fi avut azi alt şef de stat. Odată cu preşedintele, au lipsit de la eveniment Emil Boc şi Roberta Anastase, precum şi aproape toţi miniştrii PDL şi UNPR. Dintre aceştia, doar premierul i-a trimis regelui un mesaj de felicitare.
Ar fi fost de aşteptat ca şi doamna Roberta, cea acuzată mai tot timpul de Opoziţie că are probleme cu regulamentele Camerei Deputaţilor, să facă un mic efort să renunţe la deplasarea de maximă importanţă în Georgia, ca să-i fie gazdă fostului suveran. Aşa, se conturează un boicot ieftin faţă de un personaj care chiar înseamnă ceva în istoria ţării. Din experienţa cu flota, preşedintele ar trebui să ştie că, mai devreme sau mai târziu, cine seamănă vânt va culege furtună. Avea rost gestul de a-i întoarce spatele regelui? Pe rege o să-l judece istoria. Cu el sau fără el, tot sub ocupaţie rusească eram. Alţii au încercat să părăsească ţara din proprie iniţiativă şi n-au fost lăsaţi, ci duşi să înfunde închisorile comuniste. Astăzi, cu toţii sunt martiri şi doar regele este supravieţuitorul acelor generaţii.
