* luna viitoare, la sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Sud-Est" pentru Situaţii de Urgenţă din Constanţa are loc o licitaţie internaţională pentru achiziţia mai multor autospeciale necesare dotării judeţelor Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea
* valoarea totală a achiziţiei este de peste 41 milioane de lei plus TVA
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Sud-Est" pentru Situaţii de Urgenţă a lansat, de curând, o licitaţie europeană în vederea cumpărării mai multor autospeciale pentru dotarea judeţelor membre, printre care şi Brăila. Contractul vizează, de fapt, achiziţia de "echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, în vederea dezvoltării serviciilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat în Regiunea Sud - Est" şi are o valoare totală de 41, 43 milioane de lei fără TVA. Contractul este împărţit pe 4 loturi, după cum urmează: lotul 1 - 18 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, de capacitate mare, plus alte 18 autospeciale de capacitate medie (valoarea lotului este de 26,838 milioane lei fără TVA); lotul 2 - o autospecială de intervenţie la accidente colective şi pentru salvări urbane plus 6 autospeciale pentru descarcerări grele (5,355 milioane lei fără TVA); lotul 3 - două autospeciale de cercetare NBCR (3,444 milioane lei fără TVA) şi, în fine, ultimul lot - 12 ambulanţe de prim ajutor tip B 4x2 plus 6 ambulanţe de reanimare tip C 4x2 (5,796 milioane lei fără TVA). Aceste maşini ar urma să ajungă în cele 6 judeţe membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Sud-Est", adică Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea. De precizat că finanţarea este asigurată prin intermediul unui proiect european, mai precis Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3 "Îmbunătăţirea infrastruct