Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Politicienii s-au înghesuit la canonizarea lui Andrei Șaguna GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Președintele Traian Băsescu, cel al PSD, Victor Ponta, Corneliu Vadim Tudor, miniștri și parlamentari au luat parte sâmbătă, la Sibiu, la slujba prin care mitropolitul Andrei Șaguna a fost trecut în rândul sfinților.

CITIȚI ȘI:

Mitropolitul Andrei Şaguna,canonizat la Sibiu Canonizarea lui Andrei Șaguna a adus foarte mulți oameni politici la catedrala mitropolitană din Sibiu. Primul a ajuns la Sibiu, încă de vineri, președintele PSD Victor Ponta, care a venit la slujba de sâmbătă împreună cu socrul său, fostul ministru al agriculturii, Ilie Sârbu. Președintele Traian Băsescu a venit la Sibiu sâmbătă, la ora 9:30, și a evitat băile de mulțime care l-au consacrat. A intrat direct în catedrală, unde la finalul slujbei a primit din partea mitropolitului Ardealului o icoană cu Sfântul Andrei Șaguna. Băsescu a ales să vorbească în catedrală, în momentul în care i-a fost înmânată icoana. "Aşa cum spunea Înalt Prea Sfinţia Sa, participarea la o slujbă de canonizare este un eveniment unic, irepetabil. Canonizarea mitropolitului Andrei Şaguna este nu numai un semn de recunoaştere a Bisericii Ortodoxe Române, dar este, în acelaşi timp, un moment în care un om care a participat la scrierea istoriei străbunilor noştri şi a noastră devine Sfânt”, a spus președintele. Scaun special pentru președinte Băsescu a fost flancat în primul rând de scaune din partea dreaptă a catedralei de doi miniștri, cel al Economiei, Ion Ariton, și cel al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi. Pe același rând au mai stat primarul Sibiului, Klaus Iohannis, și președintele Consiliului Județean, Martin Bottesch, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale și soția sa, deputatul Raluca Turcan. Pentru președinte, gazdele au pregătit un scaun îmbrăcat în catifea roșie, în timp ce toți ceilalți invitați au luat loc pe scaune din piele neagră.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°