Acest greu final de 2011 prinde Romania intr-o situatie foarte proasta, desi, culmea, a luat masurile aspre de austeritate cu mult inaintea altor tari europene si acum ar fi trebuit sa culeaga roadele lor.
Presedintele se declara convins ca romanii nu mai pot suporta alte amputari de venituri, ceea ce, dincolo de consideratii electorale, este adevarat. Pe de alta parte, deficitul bugetar nu poate sari de 3%, nu atat din cauza acordurilor semnate de Romania cu FMI, cat ca urmare a stergerii unei jumatati din datoria Greciei.
E adevarat ca decizia luata de liderii UE a fost insotita de garantia ca filialele bancilor afectate de aceata stergere nu-si vor limita nivelul de expunere in tarile in care functioneaza. Asta teroretic. Practic insa, e imposibil sa nu asistam la o schimbare de comportament atat in cazul bancilor "parlite", cat si in cazul celor care nu au avut direct de suferit din falimentul nedeclarat al Greciei.
S-a schimbat o paradigma pana acum nefisurata si anume ca datoriile statelor sunt cele mai sigure cu putinta, ca un stat european si inca din zona euro nu poate da faliment. Ei bine, poate, chiar daca nu oficial. Si bancile mai stiu un lucru: daca in situatia Greciei ar fi fost o alta tara noneuro, sa zicem Romania, nu ar fi existat nicio decizie de recapitalizare si fiecare ar fi recuperat ce ar fi putut si cum ar fi putut, in mod cert cu mult mai putin de 50%. Liderii europeni n-au salvat Grecia, ci moneda euro.
In aceste conditii, cu toate garantiile scrise privind expunerea, bancile vor fi cu mult mai prudente in acordarea imprumuturilor guvernamentale, mai ales catre tari pe muchie de cutit cum este Romania si, inevitabil, dobanzile vor fi mai mari. De aici, finantarea cu mult mai grea a deficitului si imperativul ca el sa fie mentinut cat mai mic, dupa cum spune si presedintele.
Este in
