Proiectul de colaborare pe linie de sprijinire a politicilor preventive anticorupţie propus de Direcţia Generală Anticorupţie Consiliului Judeţean Timiş a fost în cele din urmă adoptat la ultima şedinţă de plen a C.J. Timiş, după ce iniţial, din cauza neclarităţii şi a caracterului său vag, votarea sa a fost
amânată, consilierii judeţeni cerând lămuriri, înainte de a aproba acest proiect.
Aprobare, nu fără noi discuţii
La şedinţa de plen de la începutul acestei săptămâni, consilierii judeţeni au adoptat în cele din urmă proiectul de colaborare pe linie de politici anticorupţie cu Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Direcţia Generală Anticorupţie. Şi de această dată, propunerea, amânată o dată din cauza formulării vagi, a generat discuţii, unii consilieri neagreând termenul propus, de “cooperare”, pe motiv că ar aminti “de vremurile de dinainte de 1989”, propunând în schimb noţiunea de colaborare.
După care alte discuţii au plecat, cum era de aşteptat de altfel, de la suma propusă cu care, potrivit acestui acord de colaborare, C.J. Timiş ar urma să sprijine D.G.A. în acţiunile de tipărire de materiale informative aferente campaniilor anticorupţie derulate. După mai multe controverse pe această temă, s-a ajuns şi la o sumă fixă. “Anul acesta vom acorda D.G.A. suma de 40.000 de lei, iar anul viitor, 80.000 de lei, în tranşe de 40.000 de lei pe semestru. Nu e o sumă care să fie propusă de ei sau de noi, pur şi simplu e un plafon pe care l-am fixat estimativ, ei vor tipări materiale de care au nevoie în limita acestui plafon”, ne-a declarat vicepreşedintele C.J. Timiş, Liviu Borha.
În plenul C.J. Timiş, cu ocazia discuţiilor generate de aprobarea acestei sume s-a adus în discuţie şi faptul că s-au acordat, pe o colaborare similară, în 2010, 50.000 de lei Poliţiei, prin Autoritatea Teritorială de Ordine