Teoria lui Tainter spune aşa: că şi în cazul complexităţii unei societăţi funcţionează legea randamentelor descrescânde (law of diminishing returns), care ne spune că până la un punct creşterea unui factor de producţie, în cazul de faţă complexitatea, conduce la creşterea producţie, după trecerea acelui punct creşterea conduce la reducerea producţiei. Mai pe scurt, ce e prea mult strică. În cazul societăţilor, complexitatea, scrie Dan Selaru pe blogul lui.
În primul rând complexitatea este o fenomenală consumatoare de resurse, mai ales financiare şi energetice. Când acestea lipsesc sau problemele încep să se acumuleze, din varii motive, complexitatea creşte pentru că, aşa cum bine spune Tainter, instituţiile care definesc o societate şi care nu reuşesc să rezolve problemele îşi pierd legitimitatea. Şi atunci instituţiile cresc complexitatea pentru a rezolva problemele, unele dintre ele generate chiar de complexitate. Şi se intră într-un cerc vicios.
Mulţi cred că ideea e o chestiune teoretică, e foarte practică şi ţin să le reamintesc faptul că aproape tot ce am scris în Top_Oil_Producing_Counties Foto: Hotnewsarticolul anterior s-a întâmplat deja în timpul vieţii lor cu sistemul socialist (cei mai tineri să mă ierte). Şi mai trebuie amintit că "peak oil" pentru regimul socialist, de fapt pentru URSS, a fost la jumătatea anilor '80.
Imperiul Roman a fost în pragul colapsului când a ajuns împărat Diocleţian. Ce a făcut? Politic a mărit înfiorător complexitatea prin creşterea birocraţiei, a trecut sistemul spre autocraţie, a centralizat sistemul. Economic a făcut un dezastru încercând să supună piaţa forţând preţuri fixe. Şi, ca orice dictator, a găsit nişte duşmani exteriori, creştinii. Deja complexitatea era prea mare. Ruperea Imperiului în Est şi Vest a permis supravieţuirea Imperiului Bizantin.
Şi acesta, Imperiul Biz
