Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câinii poliţişti au făcut legea în Piaţa „Mihai Viteazul“

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Craiovenii prezenţi vineri la prânz în Piaţa „Mihai Viteazul“ au asistat la un spectacol unic, oferit de Centrul Chinologic „Dr. Aurel Greblea“ Sibiu, considerat una dintre cele mai mari unităţi de profil din lume, care produce, creşte şi dresează câini de serviciu. Aceştia sunt folosiţi apoi în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar şi în cele ale Sistemului Naţional de Apărare.

Timp de 30 de minute, câinii poliţişti şi însoţitorii lor au oferit momente

inedite de dresaj şi au arătat cum sunt imobilizaţi cei care comit o infracţiune. O persoană înarmată a fost pusă la pământ cât ai clipi de un câine de serviciu, aceeaşi soartă având-o şi cel care a simulat furtul unei poşete. Câinii poliţişti au fost actorii principali şi atunci când s-a pus problema depistării unor droguri ascunse în maşini sau a persoanelor care vor să treacă fraudulos frontiera, două exerciţii care au stârnit aplauzele celor prezenţi. În public s-a aflat şi primarul Antonie Solomon, care a venit însoţit de Gigi Neţoiu.

Infractorii, fără şansă de scăpare

Centrul Chinologic a oferit momente spectaculoase şi atunci când au fost simulate un schimb de focuri între poliţie şi doi infractori aflaţi într-un autoturism şi o luare de ostatici. De fiecare dată, câinii poliţişti au intervenit prompt, infractorii neavând nici o şansă. „Centrul Chinologic Sibiu a răspuns cu mare drag invitaţiei Primăriei Craiova de a participa cu o demonstraţie de dresaj canin la Zilele Municipiului. Ne-am deplasat cu şapte câini de serviciu şi şapte colegi şi am prezentat un exerciţiu plăcut pentru locuitorii Craiovei“, a spus Viorel Poroşanu, inspector în cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

Acesta a dezvăluit şi ultima ispravă a unei echipe canine a centrului. „Colegul meu Vasile Păunescu şi câinele lui, Max, au participat, în cadrul proiectului Frontex Minerva, la

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 55 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 28 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 20 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 53 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 13 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°