Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii, nemulţumiţi de asigurările de sănătate

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

Zeci de clujeni au participat la conferinţa SaFrina de sâmbătă. Aceştia s-au plans că medicii şi farmaciştii nu au răbdare şi nu le explică ce diferenţe există între medicamentele cu aceeaşi substanţă activă.

Întâlnirea SaFrina a fost organizată de compania Houston NPA şi a facilitate discuţiile dintre pacienţi şi mai mulţi medici, farmacişti şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. Marius Bojiţă, preşedintele Universităţii de Medicină şi Farmacie, a vorbit despre informarea medicală a populaţiei şi şi-a exprimat tristeţea vizavi de situaţia actuală. „Acum am aflat că farmaciile urmează să-şi primească banii pentru luna noiembrie şi decembrie 2010. Se vor face plăţile după aproape un an de aşteptare", a menţionat Bojiţă.

„Trebuie să plătesc pentru orice problemă"

În cadrul întâlnirii, mai mulţi clujeni şi-au manifestat nemulţumirea faţă de sistemul medical. Gizela Fekete, una dintre persoanele prezente la conferinţă, spune că e supărată că deşi a cotizat 42 de ani la sistemul de sănătate public, acum i se reţin şi 5% din pensie pentru Sănătate. „Nu ştiu care-i treaba cu asigurare de sănătate, dar numai în legătură cu sănătatea nu-mi asigură nimic. Orice problemă am, trebuie să plătesc. Dinţii i-am plătit, analizele le-am plătit, orice am păţit a trebuit să scot bani din buzunar. La pensia mea nenorocită mai îmi reţine şi pentru sănătate", a spus, supărată, Gizela Fekete. În replică, Crina Grozav, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj, i-a spus că pacienţii beneficiază de servicii medicale în limita bugetului. „Noi tot încercăm să transmitem pacienţilor faptul că serviciile medicale sunt programabile. Urgenţele se rezolvă pe loc, iar restul în funcţie de programare. Dacă se urmează acest sfat, în momentul în care intră fondurile pacienţii sunt anunţaţi şi anlizele se efectuează gratuit", a explicat Grozav

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 38 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 38 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 38 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Trump l-a ales pe generalul (r.) Keith Kellogg, un consilier de lungă durată, ca trimis special pentru Ucraina şi Rusia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a anunţat miercuri că l-a ales pe Keith Kellogg, un general de trei stele în retragere, recompensat cu numeroase distincţii pentru meritele sale militare, pentru a servi ca trimis special al său pentru Ucraina şi Rusia

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°