Neîndoielnic, săptămâna aceasta a fost dedicată monarhiei, dar mai ales Regelui Mihai I, care a împlinit 90 de ani.
Destinul ultimului conducător şi supravieţuitor al celui de-al Doilea Război Mondial este implacabil legat de actul de la 23 august 1944. Fără să fim răi, nimic altceva din biografia fostului suveran nu poate atrage atenţia istoricilor. Despre 23 august s-a scris mult, extrem de prost şi cu patimă, partizan.
Competenţă au demostrat, după umila mea părere, Gheorghe Buzatu, Alex Mihai Stoenescu şi regretatul Mihai Pelin (îmi cer scuze dacă am uitat pe cineva). Deocamdată - până la deschierea totală a arhivelor occidentale şi sovietice - nu mai aştept decât punctul de vedere al lui Ion Cristoiu din eseul în pregătire: "Lovitura de stat de la 23 august 1944. Varianta Mareşalului Antonescu".
Cunosc documentul unic realizat de Mareşal în captivitate şi nebăgat în seamă de niciun istoric până în prezent, dar aştept analiza celebrului jurnalist, intrat de curând în lumea zeiţei Clio. Va apare echivoc, după cum a notat Ion Cristoiu, şi "Varianta Mareşalului" pentru că pe cea a Regelui – repetată cu obstinaţie – am învăţat-o pe de rost. E important acum, mai ales că Ion Iliescu susţine aceeaşi teorie cu Regele Mihai I în privinţa evenimentelor de la 23 august 1944. Lucrurile devin hilare! Dar să nu uităm că şi odinioară varianta comuniştilor era similară cu cea a Regelui până la un punct: cine ia laurii!
Din punct de vedere juridic, 23 august 1944 a fost o lovitură de stat. Monarhiştii de ocazie şi istoricii de Cişmigiu uită să amintească de cele două plebiscite ale Mareşalului Ion Antonescu. Deşi pare fantasmagoric, Antonescu s-a consultat cu poporul. Unii cercetători susţin că, în timpul guvernării sale, Mareşalul a încercat folosirea sistemului bonapartist de consultare a poporului, în privinţa cursului politicii de Stat. Primul plebi
