UPDATE - Procurorul care a instrumentat cazul tinerei de 19 ani, susţine că printr-o informare corectă, chinul tinerei s-ar fi încheiat mult mai devreme: "În România, practicarea prostituţiei este pedepsită prin lege, în Germania, nu. Tânăra din România nu a ştiut asta şi s-a temut de poliţişti. Dacă la una dintre raziile efectuate, fata ar fi recunoscut că practica prostituţia împotriva voinţei ei, ea ar fi fost eliberată din mâinile traficanţilor mult mai devreme. Din păcate, este o lipsă de informare a tinerelor care vin din România".
Procurorul a adăugat că fata fusese vândută de două ori pentru sumele de 6000, respectiv 10.000 de euro. "Fata a fost adusă în Oldenburg, apoi vândută în Dortmund pentru 6000 de euro. În luna august a fost vândută unui bărbat din Werl pentru 10.000 de euro. În 2010, am reuşit să finalizăm 470 de anchete legate de traficul de carne vie, 130 numai în regiunea Dortmund", a încheiat procurorul de caz.
Povestea “Alinei” relatată de Jurnalul Naţional, minora româncă obligată să se prostitueze in Germania, nu este nici pe departe un caz singular. Un studiu relevă că aproape 70% din prostituatele de pe străzile Germaniei provin din România şi Bulgaria, aproape un sfert sunt minore. La începutul acestei săptămâni, poliţia germană a reuşit să anihileze capul unei reţele de traficanţi de carne vie. Bărbatul de 23 de ani a fost arestat preventiv şi riscă o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Poliţiştii nemţi au primit o informaţie din partea poliţiei române, conform căreia în localitatea Werl, o româncă de 19 ani este ţinută sechestrată şi obligată să se prostitueze. Ea reuşise să îşi contacteze mama, care a alertat politia română. În colaborare cu Poliţia Baden-Wurttemberg, fata a fost eliberată din mâinile traficanţilor şi s-a întors în România. Ea a povestit cum a fost păcălită. ”În urmă cu câteva luni, am văzu