Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii condamnaţi dintre „victimele" DNA din Portul Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 29 octombrie 2011 ·

În ultimul timp, porturile constănţene par a ajunge cu foarte mare uşurinţă în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Numai în cursul acestui an, foşti directori, şefi de vămi şi alţi mahări ai porturilor au fost săltaţi o dată cu mega-ancheta de corupţie vizând sistemul paralegal de vămuire a mărfurilor la Constanţa şi Agigea. Şi totuşi, se pare că „ţinta" DNA fusese pusă pe activitatea portuară cu ceva timp înainte, ţinta fiind afaceriştii. Iar ancheta Anticurpţiei pare că începe să dea „roade". De curând, unul dintre primii căzuţi, fostul asociat unic şi administrator al SC Large Naval Eurotrading, a fost condamnat la o pedeapsă totală de opt ani de detenţie şi la plata unor despăgubiri de peste 9,3 milioane de lei către statul român.

La sfârşitul anului trecut, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au lansat într-un atac aproape fără precedent cu privire la afacerile publice, dar şi private „rulate" prin porturile din Constanţa. Printre primii afacerişti care au picat cu ancheta DNA s-a aflat Paul Dragomir, fost asociat unic şi administrator al firmei Large Naval Eurotrading SRL, pe care procurorii l-au acuzat de comiterea a două infracţiuni de evaziune fiscală şi de uz de fals, în formă continuată. Conform datelor pe care Biroul de Presă al DNA a fost autorizat să le dezvăluie la momentul trimiterii în judecată, neregulile ar fi fost comise în perioada iunie 2007 - martie 2008. În rechizitoriu se arată că în intervalul respectiv Paul Dragomir, patron al societăţii menţionate anterior, ar fi comercializat Constanţa deşeuri fier vechi, fără a înregistra în contabilitate veniturile astfel realizate. „Pentru a putea realiza astfel de operaţiuni comerciale, inculpatul a folosit două înscrisuri falsificate, respectiv o autorizaţie de colectare a deşeurilor industriale reciclabile şi o autorizaţie de mediu", au spus procurorii. În

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

Toate porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului

Ziua Constanta acum o ora
Pe 26 decembrie 2024, din cauza vântului puternic, manevrele navelor în porturile de la Marea Neagră sunt suspendate. Pe autostrăzi și drumuri principale, traficul rutier se desfășoară pe carosabil umed, fără probleme de vizibilitate. Administrația

Accident în București, în seara de Crăciun, pe Bd. Bucureștii Noi. Unul dintre șoferi a fugit și e căutat de polițiști

Libertatea acum 56 minute
Un accident rutier cu doi răniți a avut loc în București, în seara de Crăciun, iar polițiștii îl caută acum pe unul dintre șoferi, care a fugit de la locul cu pricina.

Rusia foloseşte bitcoin în comerţul exterior, pentru a contracara sancţiunile occidentale, potrivit ministrului de finanţe

News.ro acum o ora
Companiile din Rusia au început să utilizeze bitcoin şi alte monede digitale în plăţi internaţionale, în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancţiunile occidentale, a declarat miercuri ministrul d

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 10 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum o ora
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Casa din filmul „Home Alone” a fost vândută de Crăciun - FOTO

News.ro acum o ora
Casa din filmul „Home Alone/ Singur acasă” şi-a găsit un cumpărător, la şapte luni după ce a fost scoasă la vânzare şi chiar la timp pentru Crăciun, potrivit USA Today. Casa cu 5 dormitoare şi 6 băi, situată în Winnetka, Illinois, a fost scoasă la v

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°