Cazul lui Gabriel Hilote, clujeanul care în octombrie 2009 a omorât o familie întreagă într-un accident, este printre puținele în care justiția a pronunțat pedepse cu închisoarea cu executare. Și asta doar pentru că presa din Cluj a ținut subiectul cald, iar cei implicați, dornici de ajutor, nu au avut succes total. Deși Codul Penal prevede o pedeapsă de până la 15 ani, Hilote a primit cinci ani de închisoare. Era băut şi a plecat de la locul accidentului. Sursa: MIHAI ȘOICA
1 /.
Gabriel Hilote, un îmbogățit al tranziției din afaceri imobiliare, a distrus într-o secundă o familie întreagă. Băut și la volanul unei mașini nervoase, clujeanul a intrat pe contrasens, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj Napoca, și a lovit mașina condusă de Nicolae Dragoste. În mașină mai erau soția acestuia, Dorina, și fiica lor 15 ani, Silvia.
Tupeu de şmecher
19 octombrie 2009. În acea seară, cu o ploaie rece de toamnă, mocănească cum se spune în popor, Hilote se grăbea. Atât de tare încât nu a mai avut răbdare să aștepte în coloana de mașini care era oprită la un indicator "Stop". Și ca să arată că este și șmecher, asta pentru că era la volanul unui jeep de lux Porche Cayenne, miliardarul îmbogățit din afaceri imobiliare a intrat pe contransens, peste linia continuă, a pișcat accelerația și a plecat ca din pușcă de pe loc. Eră băut bine și avea curaj. Numai că, din sens opus, venea un Daewoo Espero, condus regulamentar de Nicolae Dragoste.
Impactul a fost frontal și fără șanșă pentru pasagerii din Espero. Rănile suferite de cei trei pasageri au fost atât de puternice, încât i-au uimit chiar și pe medicii legiști, obișnuiți cu moartea. În cazul fetei de 15 ani, care se afla pe locul din dreapta, în urma impactului i-a explodat inima. Și avea doar 15 ani.
Silvia a murit la Urgență, fără ca medicii să mai poată face ceva. Tatăl ei a murit pe loc, iar mama