Un actor nemaipomenit, care le-ar lua acum fata lui Adam Sandler sau Martin Lawrence daca nu s-ar fi nascut in judetul Arges. Pe vremea comunistilor, anumite cercuri artistice il considerau cel mai cult actor roman si-l vedeau in fruntea unei miscari subterane de demolare a Odiosului.
Dupa Revolutie, multi s-au mirat ca un ins atat de doxat n-a iesit la rampa mai vanjos, pentru a revendica o bucata din popularitatea lipita fara noima, doar pentru ca s-au aflat in balcon, a unor insi deveniti provodientiali din postura de oportunisti. S-au calmat descoperind ca Mircea Diaconu are obraz, si l-au inteles, observand cum in lumina reflectoarelor nu ajung cei mai inteligenti, mai morali si mai muncitori. Ci veleitarii, amantii unei societati prea costelive pentru a identifica realitatea lipita nejustificat pe simbolurile barbatiei.
Ei bine, cu ditamai capitalul nu putea rezista prea mult unor racketi politici decisi sa-si foloseasca mamele pe post de Brigitte Bardot la tinerete pentru a convinge suflarea ca le tremura nadragii de durere privind la soarta unui popor mintit, jumulit si umilit.
Ce nu se potriveste aici? Asa-i! Altii au rezistat
Masura caracterului domnului Mircea Diaconu a fost data zilele astea. Anumite indicii ca n-ar fi actorul precum il vedeam eu, si anume o combinatie intre Maica Tereza, Elisabeta I, Smiley si Anatoli Karpov, am avut de-a lungul acestor trei ani de cand este senator. Se pricepea si la economie, si la manele, si la geopolitica.
Era plictisit doar cand se vorbea despre "ailalti", se transformase in politician mai rapid decat Speedy Gonzales, moaca de partizan luminat ma facea adesea sa ma intreb daca nu cumva a nimerit intr-o realitate paralela.
Dar nu, domnul Diaconu salasuieste printre noi si si-a depasit rapid invatatorii intr-ale interesului. Este demn de ei. Asa in
