Rămăşiţe pământeşti ale opozanţilor regimului comunist, gloanţe, un briceag, un cui de sicriu, bocanci. Toate au fost strânse printr-o campanie de cercetări arheologice în perioada 2006-2010 şi aduse publicului cu ajutorul expoziţiei „Numitorul comun – moartea”, până la 6 noiembrie 2011.
„Începând cu anul 2006, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (ICCR) a lansat o campanie de cercetări arheologice, urmărind exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale opozanţilor regimului comunist, fie morţi în închisori, fie executaţi în mod ilegal de Securitate, dar care au un numitor comun: au fost aruncaţi mai mulţi într-o groapă, în morminte fără cruce. Practic, prin acţiunile derulate până la finele acestui an, ICCR deschide o nouă direcţie de cercetare într-un domeniu inedit, cel al arheologiei contemporane”. Astfel au deschis expoziţia „Numitorul comun – moartea” ICCR, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).
În cadrul expoziţiei cei prezenţi pot observa obiecte descoperite asupra celor ucişi de Securitate, în perioada 1948-1952. Printre acestea se numără, cum spuneam, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securităţi, o curea de pantaloni, bocanci, opinci, un glonţ, o lucrare dentară, un briceag sau nasturi. De asemenea, cei prezenţi la Sala Foaier a MNŢR, acolo unde are loc expoziţia, pot vedea imagini cu rămăşiţele sicrielor deţinuţilor politici descoperiţi la Aiud, un crucifix, lemn şi cui de sicriu, dar şi o armă de partizan. Toatele cele expuse se datorează unor cercetări de teren şi pe baza unor solicitări venite din partea rudelor şi urmaşilor celor ucişi, în perioada 2006-2010, de către specialişti, arheologi şi istorici ce fac parte din ICCR, institut înfiinţat din iniţiativa domnului Marius Oprea. Cazurile cuprind un număr de 22 de persoane execu